ARAD. Au salarii mai mici decât merită, sunt mai puţini decât trebuie şi sunt responsabili de viaţa noastră, a pacienţilor. Ei sunt medicii. Noi, pacienţii, plătim lunar mai mult decât costăm, plătim chiar dacă nu primim nimic în schimb şi atunci când ajungem la spital credem că merităm să fim trataţi cu omenie şi profesionalism. Nu pentru că umplem buzunarele medicilor, asistentelor şi infirmierelor, nu pentru că cineva intervine pentru noi, ci pur şi simplu pentru că suntem bolnavi.
O pacientă din Arad ne-a spus povestea ei. Poate fi ea relevantă pentru sistemul medical arădean? Probabil că nu. Dar poveşti ca ale ei mai sunt multe şi, puse una lângă alta, se întind ca o pată pe acest sistem care e blamat, apărat şi discutat la nesfârşit.
[poll id=”59″]
Pentru că cei care ajung aici, la Spitalul Judeţean din Arad (indiferent de care dintre clădiri este vorba), vin cu inima strânsă, uneori chiar la propriu, şi se abandonează în mâna medicilor. Ce se întâmplă din acel moment poate fi o experienţă pentru care să mulţumească Cerului sau una pe care nu vor nici măcar să o mai povestească. Totul depinde de acel om pe care toţi îl strigă cu un respect aproape divin: domnule doctor. Şi de acele tinere sau mai puţin tinere asistente pe care le strigă atunci când tot organismul o ia razna. Uneori se grăbesc la patul bolnavului, alteori se lasă aşteptate nepermis de mult. Totul se schimbă însă atunci când primesc un telefon sau mâna tremurândă a pacientului lasă în buzunar o mică atenţie.
O poveste ca multe altele
Întâlnirea cu spitalul a doamnei Nagy Elisabeta a fost cu mulți ani în urmă. Multe spitalizări, multe operații, multe experiențe ca pacient. Atât de multe încât personalul medical o numește un „pacient problemă”, pentru că revine mult prea des prin saloane, supărător de mult pentru cei care ar trebui să aibă o singură preocupare: îngrijirea pacientului, chiar dacă e același. Diagnosticul cel mai grav a fost pus la prima operație la Timișoara: cancer. Apoi au urmat probleme foarte grave la inimă și multe alte complicații. „După una dintre operațiile făcute la Arad, de data aceasta la Municipal cum îi spunea atunci, am făcut o infecție. Nu și-au dat seama decât atunci când am insistat că în jurul operației e un miros foarte persistent. A fost greu să conving medicul să ia o probă, ca mai apoi să îmi confirme că într-adevăr era vorba de o infecție post-operatorie”, povestește cu năduf pacienta.
Și au urmat alte asemenea experiențe. „Ceea ce e mai greu de suportat e indiferența cu care ești tratat. Nimeni nu te întreaba nimic. Vizita medicilor în salon se face de la o distanță tot mai mare de pacient și e tot mai scurtă. Nu știu cum își pot da seama dacă boala trece sau nu”, spune ea.
Ultima e legată de o analiză al cărei rezultat nu mai vine. „Mi s-a făcut o biopsie. Am fost internată în august la secția de interne a Județeanului. La externare, în luna august, am fost informată că rezultatul va veni până pe 15 septembrie, când pot să vin să îl ridic și să vorbesc cu medicul. Am fost în 15 septembrie la spital, cu taxiul, că nu mă pot deplasa pe jos, și nu era gata. De la secție mi-a spus să merg la laborator. Cei de la laborator mi-au spus că încă nu a venit rezultatul. Am luat numărul de telefon ca să evit deplasarea și am tot sunat. „Răspunsul de la telefon depindea de cine era la capătul celălalt al firului. De la < încă nu a venit analiza, dar vom cere de urgență rezultatul> și până la <analiza nu e la noi, nu știm unde e>, totul a creat confuzie. În disperare, doamna Nagy ne-a sunat la redacție pentru că nu mai știa cum că abordeze subiectul.
Telefonul magic
Am sunat și noi la spital pentru a afla pe unde este analiza cu pricina, așteptată cu sufletul la gură de doamna Nagy. Purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Adrian Wiener, ne-a confirmat că rezultatul analizei a ajuns la pacientă în aceeași zi și… venise deja de două săptămâni. Doar că nimeni nu a anunțat-o pe doamna Nagy și nici măcar nu au verificat când aceasta suna, aproape zilnic să vadă dacă sosise rezultatul. Fără comentarii.
Tot ce s-a întâmplat mai apoi a fost puțin șocant pentru pacientă. „Au vorbit toți dintr-o dată foarte frumos cu mine, am fost chiar programată pentru o tomografie la spital, după ce cu luni în urmă un medic oncolog îmi recomandase să merg în altă parte, unde mă costa aproape 800 lei. Acum mi-au făcut programarea pe loc”, ne-a povestit doamna Nagy. Se poate și așa, cu puțină amabilitate și cu ceva mai multă omenie și bunăvoință. Atât.
O vorbă bună de multe ori face mai mult decât o pilulă. La fel cum pentru unii medici, o donație consistentă sau un telefon face mai mult decât tot Jurământul lui Hipocrate.
Sunt și medici generoși, la fel ca și asistente sau infirmiere. Fiecare a întâlnit un asemenea om cel puțin o dată în viață sau a auzit vorbindu-se de ei. E greu, însă, atunci când nu sunt lângă tine când ai nevoie de ei. Pentru că sunt rari, răsfirați printre cei pentru care munca prin spital e doar un fel de metodă de racolare de noi pacienți pentru cabinetele particulare.
Vrem opinia ta
Dacă ai trecut prin spitalele arădene, dacă ai întâlnit medici buni și omenoși sau dacă, dimpotrivă, ai fost tratat cu superficialitate și indiferență, trimite povestea ta pe adresa redacției: redactia.jurnalaradean@informmedia.ro sau scrie pe adresa Jurnal Arădean, Bulevardul Revoluţie nr.62.
Citiți principiile noastre de moderare aici!