Polițiștii rutieri au efectuat luni, 4 iulie, o acțiune în traficul din municipiul și județul Arad, fiind vizați șoferii care efectuează transport public de persoane. În urma acțiunii au fost date mai multe amenzi pentru viteză excesivă, depășire neregulamentară, comportament agresiv în trafic și... consum de alcool.
34 de bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, din Maroc, Egipt, Bangladesh, Pakistan, Siria, India, Afganistan și Sudan au încercat să treacă ilegal granița din România în Ungaria, ascunși în trei camioane încărcate cu covoare, role de tuburi de cauciuc și frigidere. Migranții au fost depistați în urma controalelor efectuate de polițiștii de frontieră de la Nădlac II și Vărșand.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 15-11-2026 sunt următoarele:
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Mapamond
„Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei vor să o oblige la pace nedreaptă”, cu riscul unei vulnerabilizări durabile” a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez, Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub semnul întrebării ajutorul financiar acordat Kievului, relatează AFP.
Mapamond
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
1
ARADON Sport local
Într-o rundă în care era rost de 9 puncte, doar Unirea Sântana a câştigat.
Ştiri sportive
Selecționata României a învins echipa Poloniei cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
1