Polițiștii orașului Pecica au oprit în noaptea de miercuri spre joi, în trafic, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Arad, care se deplasa între Semlac și Pecica. S-a stabilit că șoferul se afla sub influența alcoolului, iar, mai mult de atât, în autoturism s-a găsit o armă de vânătoare.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Parlamentarul arădean, Geanina Pistru (PNL Arad), a transmis, imediat după ce au fost încheiate audierile din comisiile Parlamentului că votul pentru Guvernul Siegrfried Mureșan nu va fi doar o formalitate.
1
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.