Polițiștii de imigrări din Arad, cu sprijinul jandarmilor arădeni, au desfășurat marți, 15 martie, o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României în ceea ce privește 22 de cetățeni străini din Bangladesh, Afganistan, Siria și India, aflați în custodie publică. La ieșirea din țară, pe numele lor a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.
Șmecherie surprinsă de polițiștii locali din Timișoara, în lumea cerșetorilor. Oamenii legii au prins un tânăr de 30 de ani care cerșește într-un scaun rulant în jurul bastionului. Individul însă doar simulează că nu are picioare și a fost amendat de nenumărate ori de oamenii legii. Totul a fost filmat de polițiștii locali.
Local
Panouri și indicatoare au fost montate pe cel mai nou traseu montan amenajat din Munții Zărandului.
România
Standard & Poor's (S&P) a confirmat vineri ratingul suveran al României la nivelul BBB-/A-3 (investment grade) și a menținut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
Ştiri sportive
Selecționata României a fost zdrobită de formația Poloniei cu scorul de 6-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul Național din Varșovia, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
Local
Curtea, holurile și încăperile Bibliotecii „A.D. Xenopol” Arad au prins viață în cadrul unei nopți dedicată arădenilor, mici și mari, iubitori de cărți, literatură și frumos.
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.