Doi bărbați de 24, respectiv 34 de ani, din județul Bihor, au fost depistați de jandarmi și polițiști pe raza orașului Chișineu-Criș, deși pe numele bihorenilor fusese instituită măsura carantinării la domiciliu deoarece reveniseră de curând dintr-o țară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat.
“Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Local
Vestul României a fost reprezentat la săptămânile modei de la Milano și Paris. Modelele din Arad, Timișoara și Reșița au ajuns și paginile Vogue și Harper’s Bazaar.
Local
Un bărbat din Arad s-a dat drept polițist și a promis că poate „aranja” dosare penale, obținând mai multe sume de bani. Acesta a fost acum condamnat de Tribunalul Arad la închisoare cu suspendare.
România
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, luni, că prima misiune va fi construirea unei majorități care să voteze un Guvern ce va fi 'profund ancorat' în direcția europeană și euroatlantică a României, menționând că va avea discuții în acest sens cu partidele parlamentare.
Ştiri sportive
Selecționata României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
România
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare.
2
România
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare.
ARADON Sport local
Elena Tătar și Mara Cercel, campioane naționale la 11, respectiv 12 ani. Ștefania Zarzara, bronz la categoria 13 ani.
ARADON Sport local
ARAD. Au trecut cinci etape din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean şi putem trage câteva concluzii.