Conducătorul auto se deplasa cu o mașină de pe strada Căpitan Ignat înspre strada Andrei Șaguna, când a intrat în coliziune cu două autoturisme. Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, stabilindu-se că a consumat alcool. De asemenea, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pe numele său pentru că a condus băut și pentru că a refuzat recoltarea de probe biologice.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Arad, a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție emis pe numele său. Arădeanul s-a deplasat la imobilul în care locuia concubina sa și a lovit-o, deși oamenii legii emiseseră un ordin de protecție pentru a o proteja pe femeie de concubinul violent. Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista cu membrii viitorului Guvern.
Advertorial
Luna aceasta, câteva parcele de teren din Via Carmina, beneficiază de o reducere de 10%. Oferta vine cu un avantaj important pentru cei care își doresc să construiască o casă: posibilitatea de a alege un teren într-un cartier rezidențial deja dezvoltat, cu infrastructură existentă și o comunitate de peste 1.400 de familii.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” sunt mari favorite cu CSU Poli Timișoara, în primul joc oficial de acasă din noul sezon.
Mapamond
Șeful diplomației poloneze îl întreabă pe Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, l-a întrebat miercuri pe miliardarul Elon Musk dacă face jocuri politice cu Starlink în Ucraina, după ce Kievul a anunțat că SpaceX, compania condusă de Musk, a impus limite asupra unor servicii în Ucraina, perturbând astfel misiunile dronelor de luptă, informează Reuters.
1
România
PNL nu va da un cec în alb niciunei propuneri de ministru din partea PSD care „a zburat în Mykonos, a fost la Monte Carlo cu Nordis sau este cunoscut după cutiile de pantofi” și va fi în totală opoziție față de social-democrați, a anunțat, miercuri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.
6
România
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență.