Un tronson de drum județean va fi închis traficului pe o perioadă de o lună. Este vorba despre DJ 707A, pe o distanță de 800 de metri, pasaj de trecere a căii ferate, drum care face legătura între localitățile Săvârșin și Valea Mare. Oprirea circulației este necesară datorită lucrărilor la reabilitarea liniei de cale ferată pe tronsonul Curtici-Simeria, lucrări care au ajuns deja la Săvârșin.
Polițiștii și jandarmii arădeni, pe străzi, luni seara! Ordonanța militară nr. 2 a intrat în vigoare
Luni seara, începând cu ora 22:00, pe raza municipiului și județului Arad, patrule mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat respectarea prevederilor Ordonanței militare nr 2.
Accidentul s-a produs în aceasta dimineață pe sensul de mers spre Nădlac.UPDATE: Victima accidentului a fost declarată decedată. Este vorba despre șoferul camionului. Traficul rutier pe autostradă, pe sensul de mers Nădlac-Arad, a fost reluat.
Vom reveni cu informații despre cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul, în momentul în care acestea vor fi furnizate de către IPJ Arad.
România
Președintele Partidului Național, Ilie Bolojan, și președintele de la Forța Dreptei, Ludovic Orban, au anunțat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forței Dreptei, prin absorbție, cu PNL în prima parte a anului viitor.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Advertorial
Sâmbătă, 14 noiembrie, Molly Malone’s își redeschide porțile cu un eveniment special: „LUNA ISPITELOR”, alături de Daniela Pană și Eduard Vlădescu, cunoscuți din fenomenul TV „Insula Iubirii”.
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Local
O acțiune a Poliției a vizat șoferii microbuzelor școlare, dar și starea tehnică a vehiculelor.
Evenimente
Drama religioasă prezintă patimile Sf. Nectarie, care a trebuit să îndure ura vrăjmașilor lui în timp ce ducea mai departe cuvântul lui Dumnezeu.