Lucrările la podul istoric din Lipova, întârziate de un an și jumătate. Nu s-a estimat un nou termen
Lucrările de reabilitare a podului istoric din centrul orașului Lipova au deja o întârziere de un an și jumătate față de finalizarea prevăzută inițial pentru luna aprilie 2024, iar administrația locală nu poate preciza când va fi încheiat proiectul, arătând că, pe parcursul lucrărilor, au fost descoperite probleme care au necesitat modificări la proiectul tehnic.
Evenimente
Galeria arădeană After 5 Art Escape găzduiește, începând de sâmbătă, 17 octombrie, expoziția „Bestiarium”, semnată de sculptorul Endre Farkas. Vernisajul va avea loc de la ora 18:00, iar expoziția va putea fi vizitată până în 14 noiembrie.
România
Actorul Toma Cuzin, „Firicel” din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii.
Evenimente
O dramă tandră, senzuală și emoționantă despre îmbătrânire, memorie și dreptul de a-ți alege propria poveste.
Local
Senatul a adoptat inițiativa USR care extinde drepturile aparținătorilor pacienților oncologici: concediu și indemnizație și pentru însoțirea la investigații.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Ballroom Arad sărbătorește 20 de ani de la înființare, două decenii dedicate dansului sportiv, performanței și formării generațiilor de sportivi.
ARADON Sport local
ARAD. Şase din şase pentru Podgoria Ghioroc în startul sezonului 2026-2027 din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6.
România
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august față de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câștigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS).
1