Iepurașul le-a adus arădenilor din cartierul Micălaca repunerea în funcțiune a fântânii arteziene din Parcul „Sfânta Maria” (23 August), situat lângă biserica ortodoxă nouă. Din Joia Mare, fântâna arteziană decorativă care a fost realizată înainte de 1989, dar nu a mai fost funcţională de peste 25 de ani, a îmbogățit vizual parcul atât de des vizitat (și) de micălăceni.