Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Înaintea sărbătoririi Crăciunului, așadar, rânduiala bisericească pomenește o Duminică a Strămoșilor, când am înțelege poate și pe a tuturor părinților, bunicilor și străbunilor, cei din urmă remarcând însușirea bunătății omenești. Mai mult decât alte răstimpuri ale anului, cel al iernii prilejuiește strângerea celor de aproape în jurul focului sacru al conștiinței de neam și lege. De reamintit că stăruința asupra binelui denotă că bunătatea se transmite continuu din neam în neam peste toate așteptările și că deosebit vocabularul sărbătorii o popularizează prin comuniunea cu Moș Crăciun.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Moșia e departe în timp și spațiu, iar prea departe, pe firul vremii, o administrează, pe rând moștenitorii, pentru ca să beneficieze de roadele pe care trebuie să le înmulțească. În această stare de lucruri toți iau aminte la cuvântul Evangheliei ”de aceea orice cărturar cu învățătură despre împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar care scoate din vistieria sa noi și vechi.” Domnul este rugat de cineva ca să spună fratelui său să împartă moștenirea părintească cu acesta… Termenul de ”moștenire” este folosit însă îndeosebi în sens spiritual, în care adesea e pomenit în epistolele pauline, de pildă luându-și rămas bun de la episcopii și preoții din Efes și Milet, după sfaturile pastorale date, le spune:

”și acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului Său Cel ce poate să vă zidească și să vă dea moștenire între toți cei sfințiți.”

Moștenirea de care este vorba se lămurește și în alte texte care o arată ca o ”moștenire veșnică” a lui Dumnezeu. ”Făgăduința” are în vedere bunurile viitoare spirituale, pe care le dă Dumnezeu aici în parte, ca o arvună sau o garanție a acestei moșteniri. Între acestea sunt: iertarea păcatelor, sfințirea, înfierea sau ridicarea la starea de fii ai lui Dumnezeu prin har și împărtășirea Sfântului Duh, care în alți termeni se numește: răscumpărare, mântuire, dreptate, împărăție, îndumnezeire, slavă sau moștenire… Întregul, adică mântuirea definitivă și moștenirea slavei și împărăției veșnice sau cerești, îl va da Dumnezeu abia în viața cealaltă, după Înviere și judecata finală. Pentru aceea, ne-a dat El numai arvuna. Deci, numai când vom proba credința noastră prin fapte, atunci și El va plăti prețul întreg.” Moștenirea este deci o chemare, o binecuvântare și un dar al lui Dumnezeu la care sunt chemați toți cei înfiați ca să moștenească binecuvântarea și la moștenirea Împărăției în ziua judecății, dar ea este și o răsplătire a faptelor, ”răsplata moștenirii” care fusese făgăduită în primul rând celor săraci cu duhul, smeriți, făcători de pace, iubitori de dreptate, curați în inimă și prigoniți pentru Hristos.

Dreptmăritori creștini și creștine,

Textele privitoare la moștenire subliniază caracterul transcendent al acesteia, de pildă, poftirea Mântuitorului la Judecata din urmă: ”Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” Moștenirea asupra căreia stăruim face un adevărat bilanț al timpului și locului cu cei ce au stăpânit și au făurit o istorie a artelor și îndeletnicirilor, precum și a celor ce le-au făptuit, răspândite pretutindeni. Praznicul Crăciunului face parte dintre acelea care asigură continuitatea permanentă a moștenirilor de totdeauna, amintind cuvintele apostolului neamurilor ”dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu.” Dacă noi Îl primim ca Prunc pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, avem și încredințarea că și El ne primește în Împărăția Sa cea veșnică. Drept aceea să fim vrednici a sărbători cu binecuvântare cerească tot ceea ce am moștenit din străbuni în vederea desăvârșirii spre propria mulțumire a tuturor și slava lui Dumnezeu. Amin.

Al vostru, către Domnul rugător și de tot binele doritor,

† TIMOTEI

A R H I E P I S C O P al ARADULUI