NĂDLAC. Migranții au fost descoperiți la frontierele Nădlac I, Nădlac II Autostradă și Curtici, unii dintre ei încercând să treacă din România în Ungaria pe jos, iar alții – ascunși în camioane.
Trei dintre cetățenii străini – cu vârste cuprinse între 26 și 35 de ani, toți din Maroc – au fost depistați de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Nădlac la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin. Marocanii se îndreptau pe jos, printr-un lan de porumb, spre teritoriul Ungariei. La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II au fost găsite trei persoane – toate de sex masculin – ascunse într-o cutie de lemn, într-o autoutilitară la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani, cetățean român. Autovehiculul era încărcat cu piese auto, având ca destinație Germania. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetățeni din Vietnam, doi bărbați de 22, respectiv 38 de ani, și un minor de 16 ani. Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Curtici, acționând în baza unei informații primite, au derulat o acţiune în urma căreia au descoperit, ascunse într-o semiremorcă din terminalul de containere, şase persoane. Persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan şi au vârste cuprinse între 17 şi 38 de ani.
În aceeaşi zi, la PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au depistat în interiorul unei autoutilitare, ascunși în compartimentul marfă, cinci cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani. Autovehiculul era condus de un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materie primă pentru cauciucuri din România pentru o societate din Spania. “În toate cazurile, cetăţenii străini, solicitanţi de azil în România, au susținut că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini și de trafic de migranți pentru șoferii români, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Pe jos, peste câmp, sau ascunși în camioane pentru a trece ilegal în Ungaria
Pe jos, peste câmp, sau ascunși în camioane pentru a trece ilegal în Ungaria
Poliţiştii de frontieră au depistat 17 cetăţeni din Maroc, Vietnam şi Afganistan - toți solicitanți de azil în România - care au încercat să iasă ilegal din ţară. Destinația: vestul Europei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!