Şi în acest an, a fost respectat cu sfinţenie traseul pe care „a luat naştere” revoluţia la Arad. S-au oficiat slujbe de pomenire şi s-au depus coroane şi jerbe, prima dată la orologerie, la ora 7,00 dimineaţa, apoi la Strungul, şi UTA, în Cimitirul Eternitatea, iar în final la crucea de marmoră şi placa comerativă din faţa Palatului Administrativ. Seara la ora 18,00, câţiva revoluţionari au participat la slujba oficiată de către un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului.

A fost revoluţie!

După un scurt discurs al ÎPS Timotei Seviciu, care i-a îmbărbătat pe urmaşii celor decedaţi, îndemnându-i să încerce să se bucure de praznicul Naşterii Mântuitorului, pentru că jertfa celor dragi nu a fost în van, acesta i-a dat cuvântul actorului Valentin Voicilă, incontestabilul şi necontestatul lider al revoluţiei arădene. Voicilă le-a reamintit celor prezenţi de foştii „combatanţi” din piaţă care au trăit până de curând, cum ar Dănilă Onofrei sau colonelul Diaconescu. Le-a reamintit clipele trăite în cursul nopţii de 21 spre 22, când mai rămăseseră pe „baricade” doar circa 100 de oameni, ameninţaţi cu exterminarea de către şefii militari fideli lui Ceauşescu, dar salvaţi de providenţă prin refuzul colonelului Diaconescu de a executa ordinele. Nu în ultimul rând, Voicilă a vorbit despre tot mai multele şi insistentele încercări de a se dovedi că nu a fost revoluţie, ci lovitură de stat. Ruşii, spre exemplu, spune Voicilă, vin cu tot felul de înregistrări şi „dovezi” în acest sens. Cu toate acestea, indiferent ce manevre şi simulacre ar fi avut loc în acea perioadă tulbure, rămâne cert că la Arad a fost o revoluţie, o evoluţie graduală a nemulţumirii populare împotriva dictaturii ceauşiste, care a dus la solidarizarea cu Timişoara şi la revolta populară. Acest lucru, a mai arătat Voicilă, este demonstrat de toate raportele şi studiile efectuate inclusiv de către experţi străini.