ARAD. Procurorii DIICOT Timișoara împreună cu ofițerii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, BCCO Timiș și IPJ Timiș, efectuează 8 percheziții (2 la Arad, 6 în Timiș) pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în fapte de delapidare. Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii BCCO Timişoara şi procurorii DIICOT Timişoara, în care sunt cercetate 6 persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 43 de ani, bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, fraude informatice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi delapidarea unei societăţi comerciale producătoare de piese de schimb pentru submarine.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada august 2012 – octombrie 2013, cei şase bănuiţi ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul delapidării societăţii comerciale, prin introducerea unor facturi fictive în contabilitatea societăţii şi determinarea plăţii acestor facturi emise pentru mărfuri nelivrate, servicii neprestate, respectiv dublu facturate”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 250.000 de euro.
De asemenea, vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul DIICOT Timişoara pentru audieri.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, fraudă informatică, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic şi delapidare.
Activităţile beneficiază de suportul tehnic şi de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al DIPI.
Perchezitii ale DIICOT in Arad si Timis
Percheziții - miercuri dimineața - în județele Arad și Timiș pentru destructurarea unei grupări infracționale. Bănuită că a delapidat o societate comercială care producea piese de schimb pentru submarine.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!