240 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează percheziţii pe raza judeţului Ilfov (32), a municipiului Bucureşti (20) şi a județelor Dâmbovița (7), Giurgiu (6), Brăila (5), Arad (3), Dolj (3), Sibiu (2), Constanța (1), Mehedinți (1), Hunedoara (1) și Prahova (1). Totodată, polițiștii pun în executare 28 de mandate de aducere și citează, în vederea audierii, 20 de martori.
Cum a reuşit gruparea să cauzeze un prejudiciu de 50 de milioane de lei?
„În perioada 2014-2016, membrii grupării ar fi inființat 11 societăți cu comportament fantomă și ar fi emis facturi care nu au la bază operaţiuni reale către peste 200 de firme beneficiare, de pe raza județelor menționate, acestea din urmă având ca domeniu de activitate recuperarea de materiale reciclabile, comerțul cu diferite produse alimentare și nealimentare, construcții și presări servicii. Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi introdus în circuitul financiar evazionist a unor mari cantități de deșeuri metalice colectate, fără documente de provenință și sub valoarea de piață. Astfel, acestea ar fi fost înregistrate doar scriptic în contabilitatea firmelor fantomă și tranzacționate fictiv între acestea”, se arată într-un comunicat al IGPR.
Din investigații a reieșit că membrii grupării ar fi perceput în schimbul activității infracționale desfășurate un comision ce ar fi variat între 1-3 la sută din totalul sumelor rulate prin conturile societăților fantomă, respectiv peste 200.000.000 lei.
Din cercetările efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov a reieşit faptul că administratorii firmelor beneficiare aveau ca scop sustragerea de la plata TVA şi a impozitului pe profit, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 50.000.000 lei, prin evaziune fiscală.
Persoanele în cauză urmează să fie conduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov.
Percheziţii la Arad într-un dosar de evaziune fiscală de 50.000.000 lei
Percheziţii la Arad într-un dosar de evaziune fiscală de 50.000.000 lei
Reactualizat la:
Imensul prejudiciu a fost făcut de mai multe persoane care au înfiinţat firme fantomă. Pe lângă percheziţiile din Arad, poliţiştii au mai descins, marţi dimineaţa, în 82 de locuri – mai exact la domiciliile a 48 de persoane bănuite de evaziune fiscală, precum şi la sediile firmelor administrate de acestea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!