Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice „au descins”, duminică, în Piața Obor, unde au depistat patru bărbați, din Arad, care comercializau produse de îmbrăcăminte care purtau însemnele unor mărci înregistrate, fără a prezenta elementele de siguranță ale produselor originale, susceptibile a fi contrafăcute. Pe numele celor patru bărbați au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, duminică, 3 februarie, două acțiuni – în Piața Auto și Piața Obor -, pentru depistarea agenților economici și persoanelor fizice care nu respectă legislația privind actele de comerț. În urma activităților desfășurate au fost constatate patru infracțiuni pentru nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei conform Legii 12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite – și trei sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei conform O.U.G. 28/1999 – privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, a fost indisponibilizată suma de 1.761 de lei, în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii vor continua aceste activități și în perioada următoare, atât în municipiu, cât și în județ”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
Piața Auto și Piața Obor, luate la control de polițiști
Piața Auto și Piața Obor, luate la control de polițiști
Polițiștii au efectuat două acțiuni în Piața Auto și Piața Obor, în weekend, unde au aplicat mai multe amenzi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!