Potrivit informaţiilor furnizate de Gheorghe Domşa, conducătorul instituţiei arădene, „erau perioade foarte mari de scadenţă. Am ajuns să ne apropiem de 60-90 de zile cu plata medicamentelor, ceea ce este foarte încurajator pentru toată lumea”. Informarea a fost făcută în cadrul celei mai recente şedinţe de Colegiu Prefectural, în care se reunesc toţi conducătorii instituţiilor descentralizate de pe raza judeţului. Totodată, acesta a ţinut să precizeze că, în ultimele luni, cheltuielile destinate susţinerii sănătăţii realizate pe Arad au ajuns la nivelul dublu faţă de sumele colectate propriu-zis de către ANAF.
Plata medicamentelor, spre mai bine
ARAD. Lucrurile merg spre bine în ceea ce privește plățile realizate de Casa de Asigurări pentru medicamente compensate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA se bucură de mesajul transmis de suporteri și îi așteaptă în număr cât mai mare la jocul cu Petrolul Ploiești.
Local
Poliția Română anunță percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste şi legionare.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa unei personalități deosebite, cu o carieră științifică prodigioasă desfășurată în Franța și România.
Local
Turiștii care ajung la Peștera Liliecilor din stațiunea Moneasa se pot bucura de o nouă atracție. La intrarea în peșteră a fost amenajată o platformă de belvedere, de unde vizitatorii pot admira stațiunea de la înălțime.
Local
Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!