Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Arad, Florin Galiş, este de părere că, pentru a distrage atenţia de la situaţia actuală, preşedintele Traian Băsescu şi premierul preşedinte al PDL, Emil Boc, lansează diverse teme false, cum ar fi şi reorganizarea teritorială a României.„Conform tacticii deja verificate, Băsescu şi PDL sunt în acţiunea de identificare a duşmanilor poporului, care, de această dată, sunt cei care se pronunţă împotriva reorganizării teritoriale a României. Teoria cu fondurile europene este o minciună, pe baza actualelor regiuni de dezvoltare se pot accesa fonduri, însă nu s-a dorit ca acestea să funcţioneze, din cauză că PDL a fost şi este şantajat de către UDMR”.Oricum, spune Galiş, încadrarea Aradului în aceeaşi regiune cu Timişoara ar fi un dezastru, pentru că ar duce Aradul la statutul de „anexă a Timişoarei şi din punct de vedere oficial”. Galiş zice că aceasta este, de fapt, dorinţa primarului, „care se şi vede deja un fel de lider regional”. „Judeţul Arad poate fi centrul unei regiuni pe axa Mureşului, incluzând şi apropierea de Bekes. Aradul are potenţial de dezvoltare mult mai mare decât Hunedoara şi Alba, mai ales dacă Mureşul devine navigabil”, a conchis Galiş.
PNL: „Basescu si Boc inventeaza teme”
Reactualizat la:
<p>ARAD - Preşedintele pe municipiu al PNL Arad, Galiş, susţine că reorganizarea teritorială a României este o temă falsă.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
1
Ştiri sportive
Selecționata României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Arena Națională din București, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor la fotbal.
România
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele și formațiunile parlamentare.
România
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare.
ARADON Sport local
Elena Tătar și Mara Cercel, campioane naționale la 11, respectiv 12 ani. Ștefania Zarzara, bronz la categoria 13 ani.
ARADON Sport local
ARAD. Au trecut cinci etape din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean şi putem trage câteva concluzii.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Clujana Cluj le-a stricat debutul în noul sezon al Ligii a 2-a la futsal băieţilor de la Şoimii Şimand.
Local
Evenimentul organizat de Clubul Orăşenesc al Seniorilor a reunit 150 de persoane din mai multe localităţi.
ARADON Sport local
SATU MARE. Doi sportivi de la clubul Petruţ Fight Academy Arad şi-au câştigat meciurile din cadrul Grand Tournament Satu Mare la kick-box.
Citiți principiile noastre de moderare aici!