Autospeciala Poliţiei se deplasa dinspre Arad spre Chişineu Criş, iar pe raza localităţii Zimandul Nou a intrat în spatele unui autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers. Verdictul? Nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu răniţi, ci doar cu pagube materiale. Reprezentanţii IPJ Arad au precizat că în acest caz se va merge pe constatarea amiabilă. Potrivit acestora, poliţistul care conducea autospeciala se afla în timpul serviciului în momentul producerii evenimentului rutier.
Poliţia a tamponat un Logan în Zimandul Nou
Poliţia a tamponat un Logan în Zimandul Nou
O autospecială ce aparţine IPJ Arad a intrat într-un autoturism pe raza localităţii Zimandul Nou, incidentul având loc marţi după masa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia şi Ucraina va veni „mai devreme decât se crede”, notează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de „super-inteligență” în loc de „inteligență artificială” și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP.
1
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Local
Cluburile Rotary din Arad au primit vizita oficială a Guvernatorului Districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, Cristian Liviu Ilie.
UT Arad
ARAD. Presiunea e mare la UTA, orice s-ar spune. Iar asta a recunoscut-o Adrian Mihalcea de fiecare dată când lipseau rezultatele. Nu a vorbit neapărat în nume propriu, ci mai mult despre jucători, pentru că despre asta a fost întrebat.
2
Local
Pe 17 septembrie 2026, la Ana Summer Events din Târgu Jiu, s-a desfășurat prima ediție a concursului național Top Model Divine – Miss & Mister, organizat de Dalia Florescu și Nancy Abbas, prin Divine Models Academy Târgu Jiu.
Local
Colaborarea culturală dintre municipiile Arad și Pécs (Ungaria) continuă printr-un nou eveniment dedicat promovării artei și dialogului cultural dintre cele două orașe înfrățite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!