Peste 100 de adulți și copii au intrat după ora 10:00, în curtea ISU Arad. „A avut loc ceremonialul militar de avansare înainte de expirarea termenului grad a celor mai merituoși ofițeri, maiștrii militari și subofițeri, dar și de recompensare a altor grade care s-au remarcat în timpul misiunilor din acest an. Toți cei care ne-au vizitat, cu ocazia Zilei Porților Deshise, au putut vedea tehnica de intervenție a Detașamentului din Arad”, a declarat George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Porțile s-au deschis la ISU Arad
Porțile s-au deschis la ISU Arad
În continuarea festivităților prilejuite de Ziua Pompierilor din România, duminică, 13 septembrie, porțile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad s-au deschis.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
9
Local
Vizitatorii Băilor Lipova și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că fântâna publică la care ar trebui să curgă permanent apă minerală stă închisă de câteva luni.
Local
PET-urile colectate prin munca în folosul comunității au fost „transformate” în hrană pentru câinii din Adăpostul Public Arad.
Local
Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, atrage atenția că „fiecare zi fără guvern are costuri pentru România și pentru fiecare român”.
Local
Zona lacului Limboasa din Curtici va intra, în cele din urmă, în procesul de reamenajare și regenerare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!