„Prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Arad nr. 800/07.12.2016, în baza art. 10 alin. (8) din Legea nr. 51/2006, domnul Iustin Cionca și-a delegat calitatea de reprezentant al U.A.T. Județul Arad în A.G.A. la ADI-SIGD domnului Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Dispozițiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice prevăd în mod expres faptul că delegarea calității de reprezentant în adunările generale se face prin dispoziție (conform art. 106 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale dispozițiile se emit de președintele consiliului județean). În sensul celor de mai sus, delegarea calității de reprezentant al U.A.T. Județul Arad în A.G.A. la ADI-SIGD nu trebuia supusă votului Consiliului Județean Arad.
Ulterior delegării calității de reprezentant al U.A.T. Județul Arad în AGA la ADI-SIGD domnului Sergiu Bîlcea, prin Hotărârea nr. 66/21.12.2016 a Adunării Generale a Asociației, acesta a fost desemnat ca președinte al Asociației, respectiv al Consiliului Director al Asociației”, se arată în Comunicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!