Arad. „La scurt timp după ce a pierdut în instanță procesul legat de desființarea cortului USR, Primăria Arad este amendată de Inspectoratul Regional de Construcții Vest pentru „realizarea de lucrări… fără autorizație de construire”. Aceasta este prima informație oferită într-un comunicat de presă remis vineri, 4 ianuarie 2019, de USR Arad.
Detaliile urmează mai apoi: „Amintim că Primăria Arad a amendat vara trecută USR Arad și a desființat cortul campaniei #FărăPenali, sub pretextul lipsei autorizației de construire. Pentru că legea nu prevede necesitatea acestei autorizații pentru un cort, procesul verbal de contravenție a fost contestat ulterior și desființat de instanța de judecată. În paralel, presată de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, aceeași primărie amplasează în fața fostului cinematograf Dacia monumentul de for public «Arad 1918», fără să obțină în prealabil autorizația de construire obligatorie, fapt constatat și sancționat contravențional de Inspectoratul Regional de Construcții Vest, în urma sesizării USR”.
Ce spune avocatul USR Arad, Cătălin Mihalache, despre această situație? „Respectarea legii este o obligație a tuturor cetățenilor, iar aici ne așteptăm ca autoritățile să fie un exemplu. Chiar dacă Primăria Arad a fost din nou luată prin surprindere de trecerea timpului, graba de a amplasa monumentul nu scuză încălcarea unor norme clare.
Mai subliniez aici dublul standard aplicat de administrația arădeană, care pe de o parte solicită abuziv un document acolo unde el nu este necesar, pentru a satisface diverse interese politice, iar pe de altă parte ea însăși ridică o construcție fără a obține în prealabil acel document, obligatoriu de această data. Din păcate, unii cred că merge și așa, numai că de fapt ne furăm singuri căciula. Unde am ajunge dacă toată lumea ar construi în felul acesta? USR propune un alt model de administrație, bazat pe transparență și legalitate. Societatea funcționează bine doar dacă legea este respectată, indiferent că ești primar sau simplu cetățean”, a punctat Cătălin Mihalache.
Primăria, amendată pentru monument
Primăria, amendată pentru monument
Liderii USR Arad spun că monumentul de for public „Arad 1918” a fost amplasat de Primăria Arad fără a avea autorizație de construire, fapt ce a atras sancțiuni aplicate de Inspectoratul Regional de Construcții.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Consilierii județeni sunt chemați să voteze reorganizarea, restructurarea și redresarea financiară a aeroportului.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!