Materialul „Linişte pe aeroport”, publicat de Jurnal arădean şi de www.aradon.ro în data de 6 iunie, i-a adus la viaţă pe cei de la Join Airlines. Reprezentanţii companiei aeriene au ţinut să facă precizări legate de amânarea zborurilor şi noile date vehiculate.„Join Airlines îşi pregăteşte primul zbor de pe Aeroportul Arad în septembrie 2016”, au anunţat cei de la companie. Într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Join Airlines, Jacobs Bernard, se arată că firma respectivă ar fi avut anumite probleme financiare care au cauzat amânările de pe Aeroportul Arad. „Schimbarea în rândul investitorilor a creat o oarecare întârziere întrucât sigurantarea capitalului necesar pornirii activităţilor ne-a luat mai mult timp decât am estimat. Lansarea website-ului cu informaţii şi vânzări bilete de avion le vom realiza printr-un eveniment organizat la Aeroportul Arad imediat ce tot capitalul necesar iniţierii zborurilor va fi asigurat urmând apoi ca în două luni după aceasta să realizăm primele zboruri către Stuttgart,Viena,Verona şi Bucureşti. De asemenea, prezentarea publică a tipului de avion pe care-l utilizăm în zborurile de pe Aeroportul Arad se va realiza cu câteva zile înainte de primul zbor”, spune Jacobs Bernard. Rămâne de văzut dacă noile termene vor fi respectate şi dacă vom pleca din toamnă spre Europa de pe Aeroportul Arad.
Primul zbor de pe aeroport, în septembrie?
Primul zbor de pe aeroport, în septembrie?
Join Airlines spune că schimbarea în rândul investitorilor a provocat amânarea lansării zborurilor de la Aeroportul Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!