„Ca să arate că ar avea şi el un cuvânt de spus în aşa zisul nou PNL, în calitate de copreşedinte, Ioan Cristina se preface că ar avea pusee de independenţă faţă de Falcă şi PDL, principalii vinovaţi de ceea ce se întâmplă la Filarmonică. De fapt, interpelarea sa este total inutilă, iar el ştie asta. Mai întâi, că este adresată unei doamne ministru, Csilla Hegedus, căreia nici nu i s-a uscat cerneala pe numire că deja şi pleacă, UDMR ieşind de la guvernare peste câteva zile. Aşadar, nu îi va mai răspunde „în scris”, cum i-a solicitat, interpelarea devenind o scrisoare pierdută, ceea ce denotă o mare doză de ipocrizie din partea „noului PDL”, cum ar trebui să fie, de fapt denumirea struţo-cămilei. În al doilea rând, chiar dacă doamna cu pricina- pusă de UDMR- ar fi rămas pe post, prima dată l-ar fi sunat pe Bognar Levente, noul coleg pe plan local al lui Cristina, ca să-i dicteze ce să să scrie în răspuns. Evident, după ce Bognar ar fi primit undă verde de la noul lui şef, Gheorghe Falcă”, spune Mircea Purcaru. „Dacă într-adevăr ar dori să facă ceva, domnul senator ar trebui să se adreseze instituţiilor abilitate să verifice legalitatea participării lui Alin Văcean, omul de casă al lui Falcă şi al PDL, la concurs. Pentru că, legal, nu ar fi avut voie să participe, lucru pe care Partidul Conservator Arad l-a sesizat în repetate rânduri. Fără vreun rezultat, însă, pentru că la Arad PDL taie şi spânzură. Cum ar putea, însă, Ioan Cristina, cât o fi el de senator, să-l acuze pe Falcă de încălcarea legii?. Din păcate, PNL nu mai există, iar „prestaţia” lui Neluţu Cristina arată încă odată că oricine se înscrie în PDL, indiferent de motive, are soarta mărului sănătos aruncat într-un coş cu mere putrede. Este trist să vezi cum caracatiţa portocalie, cu nume şi culori schimbate, a acaparat inclusiv puţinul liberalism autentic existant la Arad”, mai spune Purcaru.
Purcaru : „Cristina arunca praf in ochii aradenilor”
Reactualizat la:
ARAD.Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, cataloghează interpelarea pe care senatorul Ioan Cristina a adresat-o ministrului Culturii, pe tema situaţiei de la Filarmonica din Arad, drept una „inutilă şi ipocrită”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București.
Mapamond
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de „combatanții Statului Masculin”, potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP.
România
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică „imediat după 15 noiembrie”.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Citiți principiile noastre de moderare aici!