„Sunt convins că doar dintr-o prudenţă exagerată, preşedintele nu a promulgat Codul Fiscal, care prevede măsuri cuprinse ca priorităţi atât în programul său, cât şi în cel al PNL. Din păcate, PNL, de fapt reinventatul PDL, foloseşte acest prilej în interes strict politic, fără să ia în considerare imensele prejudicii pe care le poate cauza României şi românilor. După ce, prima dată, au votat Codul Fiscal, pentru că nu aveau încotro, cele mai importante prevederi fiind pur liberale şi, mai ales, cuprinse în programul lui Klaus Iohannis, acum PNL-iştii s-au răzgândit şi vor o sesiune parlamentară extraordinară, pentru a testa încă odată posibilitatea schimbării majorităţii parlamentare”, spune Mircea Purcaru.
În opinia sa, PNL consideră că retrimiterea la Parlament se datorează voinţei preşedintelui Klaus Iohannis de a grăbi schimbarea Guvernului, prin ruperea coaliţiei de guvernare. „Aşa zişii liberali au considerat prudenţa lui Iohannis ca pe o undă verde pentru orice manevre politicianiste, indiferent de costurile pentru ţară, menite să-i readucă la putere. Părerea mea este că la sesiunea extraordinară ei şi acoliţii lor nu vor participa la vot, motivând că puterea trebuie să-şi mobilizeze oamenii, dacă vrea să retrimită spre promulgare Codul Fiscal în forma în care este. Speranţa lor este că vor reuşi să convingă UNPR şi pe unii parlamentari de la alte partide sau independenţi să se abţină de la vot, dând semnalul schimbării majorităţii parlamentare, urmând ca la începutul sesiunii din toamnă moţiunea de cenzură să treacă. ALDE face apel la raţiune şi îşi exprimă convingerea că, sub o formă sau alta, măsurile din Codul Fiscal vor fi puse în aplicare, iar Guvernul îşi va continua mandatul, coaliţia de guvernare dovedindu-şi soliditatea şi solidaritatea internă. Măcar în ultima clipă, PNL ar trebui să-şi dea seama că preluarea guvernării prin sacrificarea interesului naţional i-ar duce la o catastrofă politică în 2016, la alegerile parlamentare, indiferent cine le-ar organiza”, a mai spus Mircea Purcaru.
Purcaru: PNL, încă o tentativă de schimbare a majorităţii
Reactualizat la:
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, consideră că „dintr-o prudenţă exagerată” şi „la sugestia unor consilieri economici care nu au observat că inclusiv Germania îşi reconsideră strategiile bazate pe austeritate”, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului Codul Fiscal, adoptat de către Parlament cu o majoritate zdrobitoare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!