„Dezbaterile pe această temă puteau fi lăsate, fără nicio problemă, pînă în 2015. Nu era nicio grabă, dar, probabil, atât PSD cât şi PNL au socotit că la alegerile europarlamentare pot atrage nişte voturi pe seama acestei teme electorale. Părerea mea este că, deşi partidele din USL merg la europarlamentare pe liste separate, USL trebuie să funcţioneze până după alegerile prezidenţiale. Introducerea pripită a unei teme electorale care poate da impresia nefuncţionării USL nu cred că este soluţie fericită, pentru că nici PSD nici PDL nu vor câştiga din aceasta. Dimpotrivă, dacă nu se pun de urgenţă de acord, vom pierde toţi, nu doar PSD şi PNL”, spune Purcaru.
Purcaru: tema electorala introdusa pripit
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, spune că scandalul iscat în USL de iniţiativa liberalilor privind alegerea primarilor în două tururi şi a preşedinţilor CJA de către consilieri este cauzat de dorinţa PSD şi PNL de a se poziţiona cât mai bine în perspectiva alegerilor europarlamentare şi a celor din din 2016, locale şi parlamentare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
Local
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Local
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!