ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, consideră că este regretabil că Municipiul Arad nu are un muzeu propriu, care, dacă ar exista, ar reprezenta un important reper turistic. „Municipiul Arad nu are propriul muzeu municipal, în care să admirăm primul automobil fabricat în România, colecţia de ceasuri mecanice produse în singura fabrică de ceasuri din România ,colectia de păpuşi şi jucării cu celebra papuşă „Nadia Comăneci”produsă la „Arădeanca”, sau să ne plimbăm prin Arad cu primul tramvai electric din Europa Centrală şi de Est-Săgeata Verde.Toate acestea au fost trecut şi sunt vise frumoase, care ar putea fi realizate chiar aici, în Arad şi atunci ,cu siguranţă, numărul de turişti ar creşte, iar Aradul ar prospera.Avem, în schimb, asfalt întors pe bani mulţi şi multe studii de fezabilitate, multe proiecte de domeniul fanteziei, cum este Arad, capitală culturală europeană. Spre insatisfacţia arădenilor, numărul de turişti care ne-au vizitat urbea în 2014 ( nu care ne-au tranzitat doar) nu a trecut de 10.000. În fond, ne tot lăudăm cu Aradul nostru, dar dacă stăm să judecăm bine , în trei ore ai vizitat tot oraşul. După trei mandate de primar al urbei, Gheorghe Falcă nu a creat în oraş niciun obiectiv turistic major. Ca o simplă comparaţie, Municipiul Braşov (condus tot de un pedelist transformat în penelist ) respectiv Gheorghe Scripcaru, a fost vizitat,conform datelor de la I.N.S.de 140.000 mii de turişti (de turişti autentici, din străinătate) care au cheltuit în sejururile petrecute în municipiul de sub Tâmpa circa 80 milioane de Euro. Şi asta, în condiţiile în care Municipiul Brasov nu dispune de niciun aeroport”, spune Mircea Purcaru.
Purcaru vrea muzeu municipal
Mircea Purcaru spune că este „jenant” că în 2014 Aradul a avut doar 10.000 de vizitatori, pentru că nu avem obiective turistice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel vineri la încetarea imediată a războiului din Iran, au consemnat AFP și dpa.
1
România
Analiza agenției de evaluare financiară Moody's confirmă faptul că România deține o economie stabilă și un grad de dezvoltare care ne oferă o poziție competitivă în regiune, în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar și de susținere a investițiilor, afirmă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
România
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”, precizând că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambițios de consolidare fiscală al Guvernului de la București.
2
Local
În anul 1974, pentru a-și spori puterea în cadrul partdului, Nicolae Ceaușescu instituie funcția de Președinte, fiind totodată primul care ocupă această poziție.
9
România
Numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a depășit borna de 1.000 de persoane, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!