Curtea de Conturi a efectuat un control la Consiliul Judeţean Arad (CJA) pentru a verifica modul în care au fost cheltuiţi banii publici. Raportul întocmit la final a fost unul subţire, cu puţine nereguli descoperite şi cu sume destul de mici considerate drept prejudiciu. Însă unul dintre cazuri a atras atenţia în mod deosebit. Inspectorii Curţii de Conturi s-au legat de faptul că CJA a plătit gazul pentru încălzirea caselor de tip familial în care Fundaţia Căminul Speranţei are în grijă aproximativ 20 de copii. Dar să vedem ce face această entitate non-guvernamentală: „Fundaţia Căminul Speranţei funcţionează cu două case de tip familial având în plasament 17 copii şi un centru de dezvoltare educaţională – o clădire cu două camere destinată special pentru nevoile educaţionale ale copiilor. Fundaţia asigură cazare, hrană, condiţii igienico-sanitare, supravegherea stării de sănătate, accesul copiilor la educaţie, informare şi cultură, în vederea asimilării cunoştinţelor şi a deprinderilor de viaţă
independentă. Se mai asigură un climat favorabil dezvoltării personalităţii, modalităţi de petrecere a timpului liber (tabere, excursii). Se asigură o intervenţie de specialitate prin consiliere de grup şi individuală, participarea copiilor la activităţi de grup şi la programe individualizate adaptate nevoilor şi caracteristicilor lor şi nu în ultimul rând socializarea şi dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea”. Practic, o mână de oameni are grijă de nişte copii şi îi pregăteşte pentru viaţă. Fundaţia respectivă a cerut ajutorul CJA pentru a achita facturile de gaze naturale aferente încălzirii. Iar CJA a răspuns pozitiv, plătind facturile care s-au ridicat, în total, la infima sumă de 744 de lei. În urma controlului Curţii de Conturi, CJA va trebui să recupereze banii de la fundaţia respectivă pentru că inspectorii au stabilit că aceştia nu au fost acordaţi conform legii.
Puşi să ceară banii înapoi de la Căminul Speranţei
CJA a plătit încălzirea pentru o fundaţie non-profit, iar Curtea de Conturi a pus instituţia judeţeană să ceară banii înapoi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O pacientă de 70 de ani, diagnosticată cu litiază coledociană, a beneficiat de intervenția cu numărul 100 efectuată în sala de endoscopie intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Procedura a decurs fără complicații, iar femeia urmează să fie externată în zilele următoare.
Local
Nicolas Grama, un băiețel care se confruntă cu probleme grave de sănătate încă de la naștere, are nevoie de sprijin pentru a putea continua terapiile de recuperare. Arădenii sunt invitați să participe la un eveniment caritabil, fondurile strânse urmând să fie folosite pentru achitarea tratamentelor.
Local
Peste 20 de companii din Arad, Timișoara și Ungaria au participat miercuri, 11 noiembrie, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
România
Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipaţie la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania.
Local
Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice din județul Arad trebuie să se conformeze noilor condiții igienico-sanitare până la 13 ianuarie 2027. Direcția de Sănătate Publică Arad le reamintește furnizorilor publici și privați de servicii sociale și obligația de a solicita vizarea autorizației sanitare de funcționare o dată la cinci ani.
ARADON Sport local
Toate cele trei echipe din C-7 au adversari abordabili în runda cu numărul 13.
Local
Consiliul Județean a cofinanțat cu două milioane de lei modernizarea unei grădinițe din orașul Pecica.
Local
Arădenii vor putea intra din nou în Cinematograful Studio, după aproximativ două decenii în care sala a rămas închisă publicului. Nu este vorba despre reluarea activității cinematografului, ci despre o deschidere temporară, prilejuită de o expoziție dedicată istoriei sale.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că circulația rutieră pe strada Ecaterina Teodoroiu, în zona Parcului Reconcilierii, va fi reorganizată prin instituirea sensului unic pe tronsonul cuprins între strada Csiki Gergely și strada Vârful cu Dor, cu direcția de deplasare dinspre strada Csiki Gergely către strada Vârful cu Dor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!