Duminică, ultima zi de sărbătoare a orașului, îi va aduce pe scena de la ștrand, tot de la ora 19.00, pe Fantazia, Mario Band și Melting Dice, seara încheindu-se cu show-ul Andrei. Tot duminică, de această dată în Parcul Aventura Voinicilor, de la ora 20.00, va fi organizată o „mini petrecere în aer liber pentru copii și părinți”. Și astfel se vor încheia cele zece zile de sărbătoare dedicate Aradului.
Puya şi Holograf au încins atmosfera, sâmbătă, la ştrand
Puya şi Holograf au încins atmosfera, sâmbătă, la ştrand
Ştrandul a revenit la viață chiar și seara. Pentru un week-end, ce-i drept. Sâmbătă, mii de oameni au luat cu asalt baza de agrement arădeană pentru a se întâlni, de la ora 19.00, cu Ștefan Stan, Dorian Popa, Ioana Ignat, dar mai ales cu Puya și Holograf. Şi nu au regretat. Cei prezenți la ștrand au avut parte de un concert pe cinste, Puya decizând chiar să stea cât mai mult în preajma fanilor, fotografiile făcute cu aceștia vorbind de la sine. Încântarea arădenilor de a-i vedea pe scenă pe celebri membri ai trupei Holograf a fost egalată poate doar de show-ul de lasere gândit de organizatori să încheie prima seară de concerte la Ștrandul Neptun.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!