„ Primarul pesedist din Archiş a cumpărat coşuri de gunoi la preţuri exorbitante, câte un coş de gunoi la fiecare doi locuitori ai comunei, la costuri care depăşesc veniturile comunei pe trei ani. Totuşi, PSD Arad nu a avut o reacţie oficială faţă de acest caz. Am aşteptat câteva zile reacţia liderilor PSD Arad, dar degeaba. Senatorul Fifor, deputaţii Căprar, Todor şi Tripa sunt cei mai mari critici ai administraţiei locale din Arad. .. Pentru ei, orice licitaţie este dubioasă, orice cheltuială este faraonică. Vedem acum ipocrizia şi minciuna acestor politicieni. Niciunul dintre ei nu a acuzat corupţia şi proasta administraţie din Archiş, nu l-a pus în discuţie pe primarul PSD de acolo, nu i-a cerut să demisioneze” spune Cadar, care adaugă: „Nu este singurul exemplu de dublu limbaj. Guvernul PSD a scumpit benzina şi motorina, măsură care a generat scumpiri în lanţ, inclusiv majorarea preţului biletelor de autobus, dar PSD se face că nu pricepe şi se opune creşterii preţurilor biletelor. PSD a decis printr-o agenţie controlată de parlamentarii săi să elimine cu totul subvenţionarea preţului căldurii şi apei calde, după ce parlamentarii PSD de Arad au cerut dublarea subvenţiei care nu se mai poate acorda. PSD a pus directori la instituţii publice oameni fără pregătire şi expertiză pe diferite domenii de activitate, dar acuză preluarea de către un cunoscut actor, om de cultură, a conducerii Centrului Cultural Judeţean. Parlamentarii PSD s-au lăudat cu eliminarea a 102 taxe, dar au introdus aşa numita taxă de solidaritate şi supraacciza la combustibili, care afectează românii şi economia înzecit faţă de cele 102 taxe la un loc. PSD demonstrează că nu este greu să inventezi minciuni, dar mai devreme sau mai târziu vine confruntarea cu realitate şi decontul aferent”, a mai spus Răzvan Cadar.
Răzvan Cadar (PNL): „Minciunile PSD şi cazul Archiş”
Răzvan Cadar (PNL): „Minciunile PSD şi cazul Archiş”
Răzvan Cadar, secretar executiv al PNL Arad, critică PSD Arad că nu a luat atitudine faţă de „tunul dat de administraţia locală PSD din Archiş”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!