Președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea, a reacționat după ce Aradon a publicat fotografia cu cele două vase WC montate unul lângă celălalt în același grup sanitar din noua clădire construită pentru Spitalul Județean.„Puteam să nu vă permitem accesul în clădire, pentru că nu este recepționată, dar am zis să dăm dovadă de transparență. Acolo vor fi montați pereți despărțitori, din structură ușoară, cu ușă”, a declarat Țolea.Acesta a insistat că până la recepția lucrărilor grupul sanitar va arăta cu totul altfel. Totuși, joi, când presa și oficialii, în frunte cu ministrul Sănătății, au vizitat imobilul, nu a existat nici urmă de șantier. De altfel, atât Țolea, cât și reprezentanții firmei constructoare au declarat, în ultima vreme, că 99 la sută din lucrările la această clădire au fost încheiate, iar ceea ce ar mai fi de făcut sunt instalațiile electrice și de gaz.
Reacția lui Ţolea la problema WC-urilor
Reacția lui Ţolea la problema WC-urilor
Reactualizat la:
Supărat că Aradon a publicat fotografia cu cele două WC-uri alăturate din noul spital TBC, Adrian Ţolea a replicat: „Puteam să nu vă las să intrați”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!