Arădenii din municipiu au în continuare o prezență mai bună la vot, 19,88% față de mediul rural unde au fost înregistrați 19,77% până la orele 17.00. De la ultima raportare procentul celor care au votat în județul Arad a crescut cu 4 procente.
Referendum la Arad: 19,83% prezenta la vot
Reactualizat la:
ARAD. Cu o prezență de 19,83% la vot județul Arad ocupă locul 8 la nivel național în ceea ce privește participarea la Referendumul pentru demiterea președintelui.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!