Deasemenea, spune Alexandra Braica, circulă zvonuri mincinoase privind întârzierea pensiilor. „Din păcate, în Arad sunt implicate în propagarea acestor zvonuri mincinoase structuri administrative dominate de către PDL, care încearcă să influenţeze, prin minciuni ordinare, votul în turul doi. Îi asigurăm pe pensionari că îşi vor primi pensiile la timp şi îndemnăm cadrele didactice să îşi ia banii, care li se cuvin, nu sunt pomeni electorale, cum spun adversarii politici”, a declarat Alexandra Braica. În altă ordine de idei, secretarul de stat a anunţat înfiinţarea Oficiului Naţional de mediere şi arbitraj al conflictelor colective de muncă. În corpul experţilor la nivel naţional vor fi incluşi şi cei care au mediat până în prezent acest tip de conflicte de muncă. „Am avut sprijin şi din partea Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ai cărei reprezentanţi au participat la reuniunea de la Sinaia, de săptămâna trecută, pentru crearea corpului experţilor”, spune Alexandra Braica.
Returnarea banilor de catre cadrele didactice, minciună electorala!
ARAD. Aflată la Arad, Alexandra Braica, secretar de stat la Ministerul Muncii, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, a declarat că returnarea celor 700 de lei primiţi de către cadrele didactice pentru formare profesională este o minciună de campanie, lansată de către adversarii politici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
1
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!