aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Revolta pe nota dascalului?

Revolta pe nota dascalului?

la 29 January 2015 09:44
29 January 2015 09:44
Elevii pot contesta, potrivit noului Regulament școlar, notele primite la lucrările scrise.
Scris de Vasile Filip - Elevii pot contesta, potrivit noului Regulament școlar, notele primite la lucrările scrise.

Trimite articolul

X

ARAD. Multe prevederi din noul Regulament de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (ROFUIP), publicat, recent, în Monitorul Oficial, au stârnit nemulţumirea elevilor (mai ales cele legate de sancțiuni) și profesorilor (care consideră că li se conferă prea multe drepturi elevilor).
Una dintre cele mai discutate pare a fi însă cea legată de dreptul elevului de a contesta rezultatele unei evaluări, acesta putând cere cadrului didactic să justifice nota, în prezenţa lui şi a părintelui. În situaţia în care argumentele prezentate de profesor nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele poate solicita, în scris, directorului unităţii de învăţământ reevaluarea lucrării scrise (caz în care directorul va desemna două cadre didactice de specialitate, din unitatea de învăţământ, care nu predau la clasa respectivă şi care vor reevalua lucrarea scrisă).
Părerile sunt dintre cele mai diverse. Unii elevi consideră că nu-și pot închipui ca un profesor să corecteze cu superficialitate; că și până acum, dacă cineva era nemulțumit, putea să-și vadă lucrarea și să i se explice ce a greșit. Alții sunt de părere că dacă regulamentul le oferă acest drept, se vor folosi de el. Numai că, o spun tot ei, s-ar putea să aibă probleme la oral, când vor răspunde în clasă. Apoi, nu cred că profesorii care fac reevaluarea ar schimba nota pusă de un coleg. Și, chiar se întreabă hazliu: ce se întâmplă în școlile mai mici, unde predă doar un profesor la materia respectivă?
A fost motivul pentru care am stat de vorbă cu câțiva elevi arădeni și am dorit să aflăm ce părere au ei despre această prevedere, dacă li se pare normală și, mai ales aplicabilă. Și, desigur, să-și argumenteze răspunsul.

O prea mare discuție

„Mi s-a întâmplat şi mie, – spune Giliano B. – probabil, de câteva ori, ca nota obţinută la un test important să fie cu două, poate trei zecimi mai mică decât cea la care mă aşteptam şi de care aveam nevoie pentru un anumit orgoliu (poate prea mare! )… Dar niciodată nu mi-a trecut prin gând că aş fi fost nedreptăţit, că un profesor ar fi greşit la stabilirea notei şi că mi-aş putea exprima nemulţumirea, pretenţia de a mi se recorecta lucrarea, în speranţa că alţi profesori ar putea avea o altă «optică».
De-a lungul atâtor ani de şcoală am tot dat teste şi am observat cu câtă atenţie sunt pregătite, cât de judicious sunt echilibrate, cât de bine sunt concepute, dar mai ales cât de mult îşi doresc profesorii ca noi să obţinem note cât mai mari, ca dovadă a unei bune pregătiri.
În nici un caz nu mi-aş putea închipui că un profesor ar corecta şi aprecia un test cu superficialiate, cu indiferenţă, sau cu vreo «pornire de a pedepsi» insuficienta pregătire a unui elev. Dimpotrivă, ştiu că în momentul atât de important din viaţa unui tânăr, fiecare profesor citeşte cu mare atenţie, de mai multe ori, cântăreşte şi apreciează totul cu maximă obiectivitate! Şi sunt sigur că fiecare simte o strângere de inimă, o mare tristeţe, când trebuie să puncteze o lucrare nu atât de bună pe cât s-ar aştepta…
În mod evident, ca în orice pe lumea aceasta, s-ar putea strecura câte o greşeală şi în evaluarea unei lucrări. În acest caz, cei care se simt nedreptăţiţi pot să conteste nota şi să ceară o recorectare. Dar o «lege» pentru această situaţie mi se pare «cam mult», sau «o prea mare discuţie» în jurul unor asemenea cazuri nespecifice. Eu cred că totul se poate rezolva de la sine cu înţelepciune şi sobrietate. Învăţământului îi sunt, până la urmă, proprii: dragostea, înţelegerea, responsabilitatea, armonia, şi nu conflictul”.

Fără nici o folosință

„Mi se pare inutilă și o tentativă de a părea că ministerul acordă elevilor drepturi – este de părere Filip T. Atâta timp cât cei doi profesori sunt colegi cu cel care a dat nota și atâta timp cât acel profesor va continua să îmi predea la clasă, nu are absolut nicio folosință…Soluție? Să nu fie contestate doar testele, să poată fi contestate și răspunsurile orale, notele pe proiecte și orice altă modalitate de a evalua elevul…”
„Ca orice lucru, are o parte pozitivă și una negativă – consideră Nadina N. Pe de o parte această măsura este în favoarea elevului, pentru că profesorul va fi mai controlat când notează, având în vedere că poate să îl corecteze un alt profesor și trebuie să urmărească niște standarde, niște bareme. Dar, în același timp, dacă profesorul de la clasă consideră că elevul este nota 7, de exemplu, nu îi va da 8”.

Ripostă și cam atât?

Călin S. consideră că „prin posibilitatea de a contesta nota la un test, precum prevede noul Regulament, elevului i se conferă capacitatea de a riposta în cazul în care acesta este tratat în mod incorect de către un profesor.
În opinia mea, acest lucru însă nu ar functiona în practică din două motive: în primul rând, reevalurea testului nu garantează faptul că elevul va fi tratat în mod diferit față de situația inițială chiar dacă a fost notat incorect; în al doilea rând, profesorul îi poate evalua pe elevi și oral, situație în care nota acestuia nu poate fi contestată”.
„Această nouă regulă mi se pare una bună, pentru că, în multe școli mai apar niște nedreptăți – spune Alexandra N. Regulamentul oferă o ocazie elevului, care știe că merita o notă mai mare, de a i se recorecta lucrarea, astfel încât nu doar un profesor să-i analizeze lucrarea și corectarea să fie mai sigură. Personal, nu cred că mă voi folosi această nouă regulă, dar, dacă va fi nevoie, o voi face, deoarece e dreptul meu”.

Nemulțumiți de „sistem”

„Poate că dacă am lua ca subiect de discuţie baremele, numărul mare de discipline de studiu, caracterul enciclopedic al manualelor, desigur ar trebui să ne exprimăm unele nemulţumiri – este de părere Giliano B. Dar asta nu vizează sub nicio formă momentul evaluării lucrărilor, ci momentul stabilirii programelor de învăţământ, condiţiile de studiu, sau, într-un singur cuvânt, «sistemul»”

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
dascal ,
elevi ,
note ,
revolta ,
scoli
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Al 223-lea Kirchweih, marcat la Șimand
    2
    FOTO| Incendiul subteran din Lunca Mureșului a provocat pagube de aproape jumătate de milion de lei
    3
    Astronauții americani au votat în spațiu
    4
    Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru următoarele două săptămâni
    5
    Femeie din Ineu, „Tămăduită” de 73 de mii de lei, pe TikTok
    6
    14 școli din Arad, în grija jandarmilor
    7
    Ce probleme are Mihalcea la meciul de mâine?
    8
    Cine fluieră UTA - Sepsi OSK?
    9
    Turcia le-a prezentat Ucrainei şi Rusiei un protocol de acord pentru oprirea atacurilor în Marea Neagră
    10
    Pe locul doi la Memorialul „Aurel Ciosa”

    Mapamond

    VIDEO
    Astronauții americani au votat în spațiu
    Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.

    România

    Premierul Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
    Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.

    România

    Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
    Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.

    România

    Instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial au ajuns la temperaturi anormale, în urma unui atac informatic
    Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa. 1

    Mapamond

    Noua putere din Serbia va menţine obiectivul aderării la UE, dar nu va adopta sancţiuni contra Rusiei
    Noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va menţine aderarea la Uniunea Europeană ca „obiectiv strategic”, dar va continua să nu participe la sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat marţi pentru AFP unul din capii ei de listă. 2

    Mapamond

    Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului
    Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.

    Local

    ISU Arad caută voluntari. Înscrierile sunt deschise permanent
    Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri. 1

    Local

    Scad virozele, dar cresc pneumoniile
    Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.

    Local

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a pus sechestru pe 10 milioane de lei 
    Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad anunță un sechestru de peste 10 milioane de euro, într-un dosar cu 100 de păgubiți. Oamenii au plătit mașini pe care nu le-au mai primit. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.