Potrvit IICCMER, în cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară și română au pus bazele unei organizații clandestine de tip laburist-creștin, concretizată într-un partid politic, numit Partidul Muncitoresc Creștin. Conform documentelor Securității, scopul invocat al acestei mișcări politice anticomuniste a fost declanșarea unei lovituri de stat pentru răsturnarea ordinii sociale și reinstaurarea vechiului regim politic. Organizația a avut un program ideologic concretizat într-un manifest de partid, care a fost conceput și redactat de către Szoboszlay Aladar, un preot catolic născut la Timișoara dar legat de zona Aradului unde a slujit în câteva parohii. Szoboszlay a fost liderul recunoscut al acestei formațiunii politice, care, alături de alte persoane de încredere, a reușit să adune mulți aderenți ce s-au organizat în grupuri subversive în mai multe zone din țară.

În programul Partidului Muncitoresc Creștin se acredita ideea creării unui stat confederal româno-maghiar și chiar paneuropean, fiind propusă o structură de guvernământ bazată pe niște principii de funcționare ce urmau să conducă la rezolvarea diferendelor istorice româno-maghiare. Între alte deziderate ale programului, se regăsește ideea întroducerii sistemului pluripartidist în viața politică a țării și organizarea societății după niște principii care nu aparțineau nici comunismului și nici capitalismului. Promovarea acestor teorii au condus ulterior, după descoperirea organizației, la acuzații grave din partea Securității, susținându-se că s-a militat pentru știrbirea suveranității țării și subminarea regimul popular, atentându-se la cuceririle revoluționare ale poporului român.

Activitățile planificate ale membrilor partidului au urmărit o colaborare cu anumite grupări și persoane din Ungaria, care au fost implicate în pregătirea și declanșarea Revoluției maghiare din octombrie 1956 împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice. După înăbușirea revoltei populare din Ungaria, organizația și-a sistat în mare parte activitatea, însă Securitatea aflase deja de existența formațiunii. Cercetările efectuate au condus la destructurarea organizației, însă arestările celor implicați au început abia în toamna anului 1957, în curs de câteva luni fiind reținute și încarcerate aproape 200 de persoane.

După terminarea anchetei, Securitatea a trimis în judecată un număr de 57 de persoane. Procesul a început în 17 aprilie 1958 la Timișoara, în fața Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj. Instanța a hotărât prin sentința nr. 719 din 30 mai 1958 condamnarea a 10 persoane la pedeapsa capitală, ceilalți 47 de membri ai lotului fiind condamnați la pedepse cu închisoarea. Pentru condamnații la moarte, acuzația principală a fost de uneltire împotriva securității interne și externe a R.P.R. Identitatea acestor persoane este următoarea:

Szoboszlay Aladár (n. 18 ian. 1925, Timișoara), Huszár Iosif (n. 9 mart. 1913, Viena-Austria), Kónya Ștefan (n. 4 ian. 1915, Gheorgheni, jud. Harghita), Lukács Ștefan (n. 20 febr. 1920, Pecica, jud. Arad), Tamás Imre (n. 7 sept. 1907, Iscroni, oraș Aninoasa, jud. Hunedoara), Tamás Dezideriu (n. 16 mai 1901, Bărbătenii de Jos, oraș Lupeni, jud. Hunedoara), Orbán Ștefan (n. 20 aug. 1900, Păuleni-Ciuc, jud. Harghita), Orbán Carol (n. 6 iul. 1888, Mădăraș, jud. Harghita), Ábrahám Árpád (n. 16 febr. 1914, Bixad, jud. Covasna), Fîntînaru Alexandru (n. 25 mart. 1895, Semlac, jud. Arad).

Toți condamnații au depus recurs împotriva sentinței la Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar. Prin decizia nr. 206 din 24 iulie 1958, instanța supremă a păstrat sentința primei instanțe, care a rămas definitivă. Condamnații la moarte au înaintat apoi cereri individuale de grațiere către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R., care au fost respinse în ședința din 22 august 1958.

Întregul lot de inculpați a fost încarcerat la Penitenciarul din Arad în ziua de 24 aprilie 1958. Cei condamnați la moarte au rămas aici până înainte de punerea în practică a sentinței, când au fost ridicați de către delegații Regionalei de Securitate Timișoara. Din conținutul proceselor verbale de execuție, rezultă că îndeplinirea sentinței s-a făcut în noaptea zilei de 1 septembrie 1958, oamenii fiind uciși prin împușcare într-un loc neprecizat. După execuție, trupurile morților au fost predate comandantului Penitenciarului Timișoara pentru a dispune înhumarea lor.

După căderea oficială a regimului comunist, rudele și urmașii celor executați au început să facă demersuri pe la diferite instituții ale statului pentru a putea afla locul unde au fost îngropați morții. În anul 2007, Szabo Emilne Alexandra, sora lui Szoboszlay Aladar, a solicitat revizuirea sentinței 719 din 30 mai 1958. Cauza a fost judecată la Curtea de Apel din Cluj, care, prin sentința nr. 54 din 13 mai 2010, a anulat sentința din 1958, achitându-i pe toți cei 57 de condamnați.

Despre locul unde au fost îngropați morții, de-a lungul timpului au existat mai multe păreri după care înhumarea s-ar fi făcut la Jilava, undeva în zona Aradului sau în Timișoara. Varianta cea mai plauzibilă susține că trupurile victimelor au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în cimitirul Pomenirea din Arad. Aceasta se bazează pe mărturia unui fost ofițer de Miliție care, cu mulți ani în urmă, a indicat unei cunoștințe zona unde s-ar afla mormântul. Informația, preluată prin două surse intermediare, a fost adusă la cunoștința IICCMER în cursul anului 2017. În vara anului trecut, o firmă din Ungaria specializată în prospecțiuni geofizice a realizat o scanare a terenului cu un aparat georadar, fiind vizată o parcelă a cimitirului unde se presupune că s-ar afla mormântul comun, terenul respectiv fiind ocupat în prezent doar de câteva morminte răzlețe marcate la suprafață. Măsurătorile înregistrate au depistat anumite anomalii în structura solului în trei locuri situate la distanțe apropiate între ele. În raportul tehnic acestea au fost marcate și cotate dimensional într-un plan de zonă, fiind ierarhizate pe o scară a probabilităților. Suprafețele indicate drept posibile gropi de mormânt prezentau toate forme dreptunghiulare, suprafața însumată a acestora fiind de 38,99 mp.

Intervenția arheologică s-a desfășurat în cursul zilelor de 8-9 mai și a constat în verificarea celor trei suprafețe indicate în raport. Pentru siguranță, fiecare cadru de posibilă groapă a fost încadrat într-un cadru de săpătură mult mai larg, pentru a putea avea o vizibilitate clară a diferențelor de sol în cazul prezenței gropii de înhumare. Lucrarea a fost executată mecanizat și a constat în decopertarea solului vegetal, răzuiri în straturi succesive și practicarea excavațiilor de profunzime până la atingerea unor adâncimi maxime de -1,30 metri în anumite locuri. Suprafața însumată a celor trei unități de săpătură executate a fost de 142,43 mp. Nicăieri în suprafețele verificate, care au înglobat amplasamentele indicate de cercetarea georadar, nu a fost sesizată prezența sau urmele gropii comune care adăpostește osemintele victimelor.

IICCMER a sesizat în prealabil Parchetul Militar Teritorial Timișoara în privința acestui caz, iar această instituție a statului a deschis un dosar de cercetare penală în cauză. Cercetările judiciare vor fi în măsură să poată pătrunde în multe din problemele necunoscute ale acestui caz, inaccesibile în prezent cercetării istorice. Descoperirea unor documente de arhivă sau chiar a unor martori în viață care au fost implicați în evenimente, ar putea conduce la obținerea unor noi informații care să permită localizarea mormântului comun. Pentru IICCMER, cazul rămâne în continuare deschis.

Cercetările au fost efectuate de echipa arheologică a institutului, alcătuită din specialiști angajați și colaboratori. Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Televiziunea Română și a fost sprijinită în plan tehnic și logistic de Primăria municipiului Arad și Complexul Muzeal Arad.