Cine salvează Teatrul Vechi? Cui îi mai pasă de o clădire abandonată de autorități de prea mulți ani și care nu pare, nici acum, în ceasul al 12-lea, să capteze interesul oficialilor locali?
În urmă cu o săptămână, întrebam Primăria Arad ce pași s-au mai făcut pentru salvarea Teatrului Vechi din Arad, dacă s-a conturat protocolul de colaborare dintre ONG-urile care s-au înhămat la salvarea clădirii și Primărie. Răspunsul primit a fost scurt, sec și trist: nu s-a mai întâmplat nimic!
Pe când ne pregăteam să scriem aceste vești triste (mai așteptam doar răspunsul legat de ce s-a întâmplat în privința unei alte clădiri ce trebuia să intre în patrimoniul Municipalității – Fabrica Marta), am primit o scrisoare deschisă adresată de neobositul scriitor arădean Gheorghe Schwartz tuturor oamenilor de cultură și consumatorilor culturali. Prin această nouă scrisoare, scriitorul face apel la aceștia să vină să pună umărul la salvarea celui mei vechi edificiu teatral permanent din România, rugându-i să organizeze spectacole pro bono în acest scop, concerte, licitații de artă, licitații de carte rară etc.
În scrisoare, se face încă o dată prezentarea trecutului clădirii și a importanței sale istorice pentru Transilvania și România, pentru cultură în general, dar se amintește pe scurt și ce se dorește a se realiza aici: o Casă a Artelor, spațiul generos oferind posibilități de desfășurare a cel puțin două spectacole în același timp, săli pentru expoziții permanente și expoziții temporare, curte pentru un parc de sculpturi, ateliere de creație, birouri pentru reviste de cultură, pentru muzeografi, librării, cafenele culturale, locuri pentru lansări de carte, muzeul teatrului etc.
„Salvați Teatrul Vechi din Arad, un monument de cultură ce ar putea renaște și arăta că țara aceasta nu este interesată doar de economia unei vieți second hand”, este unul dintre îndemnurile omului de cultură arădean care și-a asumat rolul de a coordona ONG-urile reunite în încercarea de a cumpăra Teatrului Hirschl.
În tot acest timp însă, Primăria nu suflă o vorbă despre teatru și salvarea lui.
Iată scrisoarea: „În Arad (mai) există cea mai veche clădire destinată spectacolelor de teatru de pe teritoriul actual al României. O veche dispută pentru prioritatea aceasta o duce Aradul cu Oravița, primele reprezentații de pe cele două scene având loc la diferență de câteva zile sau săptămâni. Spre deosebire de monumentul cultural din Oravița – restaurat și în stare de funcționare – cel din plin centrul Aradului a fost lăsat să se dărâme, după tehnica <<nu are rost să-l demolăm noi, se va demola singur>>. Spre noroc, structura de rezistență mai este validă, restaurarea fiind încă posibilă. Cu toate acestea, Ministerul Culturii și Identității Naționale a renunțat la dreptul de preemțiune pentru încă un simbol al istoriei industriei de spectacole, deși actualul ministru se spune că ar fi provenit chiar din viața teatrală! La ora actuală, după dezinteresul față de mărturiile vieții lui Brâncuși la Hobița (<<În toamna anului 2018, casa lui Constantin Brâncuşi s-a prăbuşit>> – Știrile ProTv .19.02.21.), soarta lăsării de izbeliște a monumentului arhitectonic de la Arad, abandonarea celui mai vechi teatru de pe teritoriul actualei Românii, rămas (încă) în picioare, reprezintă alt atac la identitatea noastră națională.
Despre însemnătatea acestui jalon al istoriei culturii puteți citi chiar și pe Wikipedia: <<Edificiul, construit în stil baroc și ridicat în anii 1816-1817, la inițiativa comerciantului de origine vieneză [evreiască, nota mea, Gh. Schwartz] Iacob Hirschl, este socotit drept cel mai vechi edificiu teatral permanent din țară. [cu precizarea anterioară, nota mea, Gh. Schwartz] Fațada principală și-a menținut, în mare parte, aspectul anterior; elementele cele mai remarcabile sunt cele trei porți care se înșiruiesc la parter. [astăzi pe punctul de a se prăbuși, nota mea, Gh. Schwartz] (…)
Pe scena acestui teatru s-au desfășurat remarcabile spectacole în limbile maghiară, română și germană. (…) Primul eveniment de seamă al teatrului, imediat după inaugurare, a fost prezentarea pe scena Thaliei, la 27 februarie 1818, a unui spectacol în limba română, de către elevii Preparandiei arădene, manifestare care se încadrează în rândul primelor reprezentații teatrale românești în țară. Printre trupele care au urcat pe scenă trebuie menționate și cele ale lui Mihai Pascaly și Matei Millo, venite de la București. Cu o asemenea ocazie, Mihai Eminescu participă în calitate de sufleur într-un spectacol susținut de trupa lui Mihai Pascaly în anul 1868. Departe de a fi un act cultural izolat, reprezentațiile au fost continuate în anii următori. Existența unei clădiri permanente, în decursul anilor, a adus pe scena sălii de spectacole numeroase trupe de prestigiu și o serie de artiști ca Treuman în 1845, sau Johan Strauss Fiul în concertul din 1847. Teatrul, ca instituție, a funcționat într-un imobil format din două corpuri de clădiri, Casa Hirschl și Teatrul Vechi. În anul 1907 clădirea a fost transformată în cinematograful Urania, fiind printre primele din țară. La 16 aprilie 1913, aici a avut loc prima reprezentație cu un film românesc: „Războiul Independenței”, film care avusese premiera la 1 septembrie 1912, la București , în sala „Eforie”. Clădirea, ajunsă într-o avansată stare de degradare, a fost retrocedată urmașilor fostului proprietar Iacob Hirschl.>>
Actualul Primar al Aradului a promis ca, dacă și populația va dovedi că este interesată de soarta acestei clădiri, implicându-se în recuperarea materială a moștenirii oferite comunității locale de către Iacob Hirschl, va completa din fondurile Primăriei suma necesară cumpărării. La un apel făcut de noi cu câteva luni în urmă, și-au dat acordul peste două mii de arădeni și nu numai arădeni.
Cum la Arad și în întreaga țară, în ciuda discursurilor patriotarde și a nenumăratelor manifestări festiviste s-au pierdut simboluri naționale de nerecuperat, par întemeiate temerile că edificiile complexului Hirschl sunt vânate de mai mulți interesați de poziția urbanistică excelentă și în loc de cultură să apară fie un bloc, fie o altă destinație. Orașul vuiește de zvonistică.
Ceea ce dorim este ca teatrul și clădirea să fie recuperate, iar complexul să devină o Casă a Artelor, spațiul generos oferind posibilități de desfășurare a cel puțin două spectacole în același timp, săli pentru expoziții permanente și expoziții temporare, curte pentru un parc de sculpturi, ateliere de creație, birouri pentru reviste de cultură, pentru muzeografi, pentru Direcția de Patrimoniu (chiar și pentru cea care nu ne-a dat niciun răspuns la solicitarea noastră via Minister), iar spațiile comerciale ar putea deveni librării, cafenele culturale, locuri pentru lansări de carte, muzeul teatrului (care nici el nu mai există din inițiativa unui director de tristă amintire). Și câte nu s-ar putea face într-o asemenea clădire marcată de tradiții și de istorie?
Apelul acesta se adresează nu numai cetățenilor persoane fizice și conducătorilor de instituții în spiritul „Dați un leu pentru Ateneu”, ci, în primul rând, artiștilor din toată țara: rugăm să se organizeze spectacole pro bono pentru acest scop, concerte, licitații de artă, licitații de carte rară etc.
Prin reacțiile la primul nostru apel, Aradul a arătat că are o societate civilă interesată de supraviețuirea prin cultură și suntem convinși că și în țară există o asemenea atitudine, la fel cum am fost contactați și de români, germani, evrei, maghiari etc., plecați fizic de pe meleagurile arădene, dar rămași cu nostalgia acestui loc.
SALVAȚI TEATRUL VECHI DIN ARAD, UN MONUMENT DE CULTURĂ CE AR PUTEA RENAȘTE ȘI ARĂTA CĂ ȚARA ACEASTA NU ESTE INTERESATĂ DOAR DE ECONOMIA UNEI VIEȚI SECOND HAND! SAU?
Donațiile, sponsorizările, încasările de pe urma unor activități culturale (pentru că pentru cultură ne străduim să salvăm ce se mai poate salva de barbaria pragmatismului demolator) se pot vira în
Contul în lei: RO13BACX0000000400826005
Contul în euro: RO4OBACX0000000400826004
Cu accepțiunea lor, toți acești donatori vor apărea pe o placă la vedere în „Centrul Cultural Teatrul Vechi din Arad”.
Scepticism, solidaritate sau provocare
Aproape de finalul scrisorii, Gheorghe Schwartz pare să-și piardă optimismul lăsând parcă loc la alte speculații:
„În caz că proiectul SALVAȚI TEATRUL VECHI nu se va finaliza, sumele adunate vor fi redirecționate către alte proiecte culturale”.
La finalul scrisorii, într-un PS, scriitorul mai amintește că
„Acesta este și un test de solidaritate chiar și pentru vremuri de austeritate: sunt capabili oamenii de artă – creatori, interpreți, consumatori de cultură – să fie solidari pentru frumos în România anului 2021? Mai reprezintă frumosul interes sau vrem doar să supraviețuim pur și simplu?”.
Iar noi am mai întreba doar atât: suntem capabili să salvăm orice?
Trimite articolul
X
anonim says: Cine e acum proprietarul acelei darapanaturi putrede , mancate de vremi si mucegaite total ?
Publicati extrasul CF sa vedem si noi pe cine sprijiniti sa se umple de bani din bugetul primariei si al unor naivi ce nu stiu dedesupturile acestei campanii isterico-furibunde ?
-
Andrei says:
Inainte sa iti dai cu parerea despre darapanaturile putrete, mai bine ne-ai lasa si te-ai duce cu Geani si Balcea sa o ardeti liberal la Mantula si Euforia, sa puneti Aradul la cale si sa mai aduceti o firma de trotinete in Arad. pana una alta, cand statul roman a nationalizat ansablul, cladirea nu era un morman de caramizi si mucegai. Ce-ar fi daca inainte sa-i fi fost restituita cladirea proprietarului actual, statul roman si primaria arad ar fi adus cladirea la starea initiala. Asa ca nu va mai trimiteti postacii sa faca pe desteptii pe aici, pentru ca in loc sa arunce banii pe piste de biciclete ilegale, primaria putea sa cumpere cladirea teatrului vechi si sa o reabiliteze, iar cu restul de bani ramasi isi lasa un ciubuc sa cumpere inca 2 banci pe metianu.
-
rico 
@Rico 
aradean 
Cristi says: Ba da cat poate costa cladirea aia? Ca nu cred ca nu pot aradenii sa o cumpere si firmele de constructii din Arad sa o renoveze….
-
anoinim says:
Intrebarea nu e ,,cat costa,, ruina, ci cat cere si cine cere suma aceea exorbitanta raportat la ce vrea sa vanda. Apoi urmeaya alta intrebare ,,cat ar costa refacerea din temelii si la ce bun, daca Teatrul Clasic de Stat sta rau cu numarul spectatorilor , sta rau cu aspectul interior, care obligatoriu trebuie renovat, igieniyat, aranjat de o echipa de decoratori adevarati, nu aia ce decoreaya ,,castelele,, tiganesti cu ,,haur, paiete, lei-dă belşug ,,
pomicultura says: Daca tot cresc copaci pe acoperis, plantati macar niste pomi fructiferi sa stim de o treaba, nu?
