Contractul a fost atribuit Societăţii Civile de Avocaţi Vilău & Mitel. Săptămâna aceasta, OPSPI a mai pus o cărămidă la privatizarea Sanevit: a încheiat cu S.C. JPA Audit & Consultanţă SRL Bucureşti contractul de achiziţie publică având ca obiect prestarea de servicii de evaluare a SC Sanevit 2003 SA Arad în vederea privatizării.
Sanevit, la faza evaluarii
ARAD. Timp de două luni nu s-a mai auzit nimic despre Sanevit. La începutul lunii august, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) anunţa atribuirea contractului privind asigurarea asistenţei juridice în procesul de privatizare a fabricii arădene de seringi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!