Săptămâna părinţilor reprezintă un alt element prin care Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu s-a distins în peisajul şcolilor arădene. Acest program se află la cea de-a XIII-a ediţie, ceea ce dovedeşte atât eficienţa sa prin înnoirea şi diversificarea anuală a activităţilor, cât şi numărul deosebit de mare al părinţilor implicaţi. Acest lucru se datorează faptului că părinţii îşi înţeleg şi îşi asumă în mod responsabil rolul de partener activ în educaţia copiilor.
Deschiderea festivă va avea loc luni, 16 noiembrie de la ora 17 şi va fi un prilej de a pune în valoare talentul unor copii ai şcolii, dar mai ales al unor părinţi ce pot face un moment de spectacol din meseria cu care se mândresc. Măiestria părinţilor se îmbină cu cea a copiilor, căci spectatorilor le sunt oferite momente muzicale, dar şi momente de dans sportiv, de zumba sau dans popular.
Promovarea acelora dintre noi care se pot constitui în modele morale sau comportamentale este o preocupare constantă a conducerii şcolii, fapt pentru care, tot în cadrul acestei festivităţi, vor fi premiaţi părinţii ai căror copii au obţinut media generală 10 la sfârşitul anului trecut. Un spaţiu distinct al sălii de sport va fi destinat Comisiilor metodice care se prezintă, cadrele didactice stând astfel la dispoziţia părinţilor pentru a discuta aspecte ce privesc rezultatele elevilor, materialele didactice, instrumentele de evaluare specifice fiecărei discipline.
Zilele de 17, 18 şi 19 noiembrie sunt dedicate celor 168 de activităţi propuse de cadrele didactice pentru părinţi, dar şi activităţilor organizate de cei 137 de părinţi, pentru elevi- jocuri, concursuri, ateliere de bucătărie, de croitorie, de creaţie literară sau plastică, lectorate ori lecţii demonstrative. Sunt activităţi în care părinţii, specialişti în diferite domenii, îşi asumă rolul de educator, împărtăşind elevilor din propria experienţă. Acestora li se adaugă şi orele obişnuite, la care părinţii sunt aşteptaţi spre a retrăi farmecul anilor de şcoală sau spre a-şi descoperi propriul copil în ipostaza de şcolar.
Tot în aceste zile, la secretariatul şcolii va exista un punct de informare gestionat de d-na secretară Adina Rădac ce va oferi detalii celor interesaţi de programul Şcoala după şcoală sau de celelalte activităţi organizate în afara şcolii. D-na contabilă Alexandra Călina va oferi consiliere celor interesaţi de situaţia burselor şi a decontului pentru transport.
Inchiderea acestui program va avea loc vineri, 20 noiembrie 2015, la ora 15, în holul principal, prin activităţi de feed-back ce vor evidenţia cele mai bune momente ale săptămânii prin prezentări ppt şi printr-o expoziţie de produse finale, realizate în cadrul activităţilor cu părinţii. Tot în acest context vor fi premiaţi şi câştigătorii concursului Cea mai prietenoasă clasă- un concurs care a încercat să demonstreze că hărnicia, respectul faţă de mediul înconjurător sunt calităţi absolut necesare unor viitori cetăţeni responsabili.
Prin acest program se urmăreşte cunoaşterea potenţialului uman şi profesional al şcolii şi dezvoltarea unei relaţii active între şcoală, familie şi comunitatea locală.
Prof. Loredana Bretfelean
Săptămâna părinţilor la Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”
Deschiderea festivă a ediţiei a XIII-a va avea loc luni, 16 noiembrie de la ora 17.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
2
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
1
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!