De fapt, în spatele acestei exprimări în limbaj de lemn, se află o realitate mult mai simplă: Consiliul Judeţean Arad a achitat în întregime contravaloarea pentru secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad, secţie aflată pe strada Octavian Goga, iar acum, prin vot, consilierii judeţeni trebuiau să aprobe intrarea acestei clădiri în patrimoniul judeţului. Problemele au fost ridicate de consilierii din Opoziţie încă de la întâlnirea comisiilor care a precedat şedinţa. „La comisii ne-a fost prezentat un extras de carte funciară vechi de un an sau doi în care apărea o ipotecă pe clădirea respectivă”, a spus Gheorghe Sabău. Situaţia a fost elucidată de secretarul judeţului, Silvana Lupu, care a anunţat că imobilul respectiv a fost achitat în integralitate chiar joi, iar extrasul nou de carte funciară va fi „curat”, fără nicio ipotecă. „Vânzătorul a instituit această ipotecă în momentul în care a fost cumpărată clădirea. Ipoteca a fost în vigoare până la plata integrală a sumei, pentru că noi am plătit în rate”, a explicat Lupu. Totuşi, informaţii furnizate de secretarul judeţului nu i-a convins pe aleşii din Opoziţie, aceştia votând „împotrivă”. Cu toate acestea, proiectul de hotărâre a fost adoptat pentru că majoritatea a decis să voteze „pentru”.
Scandal pe ipoteca de la Psihiatrie
Scandal pe ipoteca de la Psihiatrie
Consilierii judeţeni din Opoziţie au votat împotriva proiectului de hotărâre care vizează rectificarea inventarului bunurilor imobile aflate în patrimoniul public al judeţului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Mapamond
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
România
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.
România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
1
Mapamond
Noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va menţine aderarea la Uniunea Europeană ca „obiectiv strategic”, dar va continua să nu participe la sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat marţi pentru AFP unul din capii ei de listă.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
1
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!