Aşa cum mai precizam, până acum au fost schimbaţi, prin Hotărîri de Consiliu Local, viceprimarii de la Felnac, Dieci şi Păuliş. Toţi cei trei au făcut sesizare la Prefectură, iar aceasta a atacat în contencios hotărârile, pentru vicii de procedură. Până la soluţionarea de către Tribunal, hotărârile sunt suspendate, foştii viceprimari rămânînd pe funcţii. Practic, şansele de a rămâne şi pe mai departe sunt mici. Chiar dacă tribunalul anulează hotărârile, a doua zi pot fi eliminate viciile de procedură şi se procedează la vot în consilii. Prefectura nu poate decât să respecte deciziile Tribunalului şi nu are la îndemână decât motivul viciilor de procedură pentru a ataca în contencios. Totodată, însă, poate ataca şi persoana în cauză, prelungind termenul de schimbare efectivă a sa.
Schimbarea viceprimarilor PSD, in stand by
ARAD. În virtutea viitoarei fuziuni PDL-PNL, se derulează operaţiunea de schimbare a viceprimarilor PSD în comunele în care PNL şi PDL pot întruni majoritatea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Comuna Socodor este menționată într-un raport al Cancelariei prim-ministrului printre cele mai performante unități administrativ-teritoriale din țară în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în perioada 2016–2024.
Local
Baza sportivă, tabăra din stațiune, dar și dispensarul medical se află pe lista de priorități a Consiliului Județean, pentru care au fost alocate și finanțări.
Local
Exercițiul a avut loc la Lipova, iar Luna, care are un an, fiind încă în perioada de pregătire și dresaj, a reușit să găsească una dintre victime.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, transmite un mesaj de Ziua Europei, arătând că modernizarea României este „o luptă grea” şi mulţumindu-le celor care ies astăzi în stradă pentru a susţine valorile democratice.
România
Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Mapamond
Moscova urmează să marcheze Ziua Victoriei sâmbătă cu tradiţionala sa paradă militară, dar se aşteaptă ca festivităţile să aibă loc în condiţii de securitate sporită şi într-o atmosferă discretă, informează dpa.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump nu a exclus vineri posibilitatea redistribuirii trupelor pe care Statele Unite le vor retrage din Germania în Polonia, consolidând astfel flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), transmite sâmbătă EFE.
Mapamond
Ziua Europei este sărbătorită, în fiecare an, la 9 mai, și celebrează pacea și unitatea în Europa, recunoscând realizările UE și privind spre viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!