Departe de a fi linişte la Zăbrani, după incidentul care i-a avut drept protagonişti pe primarul din localitate, Marian Toader, şi Florin Oltean, administratorul unei societăţi din localitate. După ce a fost acuzat că l-a bătut pe primar chiar în Primărie, Oltean a luat atitudine şi a venit să vorbească despre varianta lui, care, se pare, este susţinută de mai mulţi martori prezenţi la incident.
„Totul a pornit de la evenimentul local Ruga Satului, organizat de către Biserica Ortodoxă, Consiliul Local şi o firmă privată”, îşi începe Oltean povestea. „În acest sens, am solicitat printr-o cerere aprobarea de a participa cu un stand pentru vânzarea de produse alimentare şi nealimentare, iar banii obţinuţi i-aş fi donat Bisericii Ortodoxe”, susţine administratorul.
„Însă cererea mea a fost respinsă de către primarul Marian Toader, fără niciun temei legal. Am apelat la Oficiul Concurenţei, de la care am primit răspuns că am acest drept, fiind o societate autorizată. După ce Oficiul Concurenţei a contactat Primăria, primarul a schimbat organizatorul evenimentului, astfel încât să fie organizată de către o societate pentru a putea face campanie electorală”, ne-a mai spus Florin Oltean.
Şi scandalul
„La aflarea veştii, m-am deplasat la Primărie ca să discut despre această schimbare, întrucât eu comandasem deja produsele care urmau să fie valorificate la Ruga Satului. Când m-a văzut primarul Marian Toader, mi-a băgat mâna în gât, spunându-mi «Marş afară, javră, din primăria mea». Eu i-am răspuns că primăria nu este a lui, ci a tuturor cetăţenilor comunei Zăbrani, la care el a reacţionat din nou, băgându-mi mâna a doua oară în gât şi strigând după poliţiştii locali să vină să mă scoată afară din primărie. Imediat după cele întâmplate, m-am deplasat la postul de poliţie şi am depus plângere penală pentru lovire şi alte violenţe”, ne povesteşte Oltean varianta lui despre scandal.
Administratorul mai spune că nu s-a atins de primar, nicidecum să îl lovească. În plus, susţine că disputa nu a fost una electorală, iar primarul s-a victimizat, încercând să denigreze imaginea PNL Zăbrani. „Am făcut o plângere penală şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, cercetările fiind în derulare. Intenţionez să îl dau în judecată”, a anunţat Oltean.
La detector
Florin Oltean este gata oricând să demonstreze faptul că varianta lui este cea adevărată, iar pentru asta a aruncat o provocare înspre primarul Marian Toader. „Îl chem la detectorul de minciuni, să vedem care dintre noi minte şi care spune adevărul. Când vrea el putem să mergem, eu sunt dispus să fac asta”, a mai declarat Oltean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!