Consiliul Judeţean Arad (CJA) vrea să modernizeze baza aeroportuară pe bani europeni. Potrivit ordinii de zi a şedinţei, consilierii judeţeni vor fi chemaţi să aprobe „prelungirea pistei de decolare-aterizare cu 350 de metri ce se va depune pentru finanţare în cadrul POS T, axa prioritară modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian”. Şi celelalte două proiecte vor fi depuse tot pe acelaşi program de finanţare. Unul se referă la amenajarea platformei de îmbarcare-debarcare din cadrul Aeroportului Arad, iar celălalt vorbeşte despre realizarea unui turn de control, a unei centrale electrice, a unei remize de Protecţie şi Stingere a Incendiilor şi balizajul pe căile de rulare B, C şi D. Cel mai probabil, proiectele de hotărâre vor trece „la pas” de votul aleşilor judeţeni.
Se pregateste modernizarea Aeroportului Arad
Reactualizat la:
ARAD. Într-o şedinţă extraordinară, programată să aibă loc joi, 11 august, trei dintre punctele de pe ordinea de zi se referă la modernizarea Aeroportului Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!