O dată încheiată și în așteptarea festivalului propriu – zis, participanții la această tabără de creație ne propun o seară de poezie și aici, la Arad. Ea va avea loc vineri, 9 septembrie, la ora 17,00, la Cafeneaua literară Joy’s, locul în care vor citi din cele mai recente creații scriitorii Sorin Despot – București, Alexandra Păun – București, T,S.Khasis – București, Adrian Diniș – București, Raluca Boantă – Cluj, Alexandra Turcu – Cluj, Cătălina Suditu – Iași, Janosh Toth – București, Ana Donțu – Sibiu, Mihnea Bâlici – Iaşi, Iulian Leonard – Arad, Eugen Rogojan – Arad
Seară de poezie în Joy’s
Seară de poezie în Joy’s
Ca o avanpremieră a Festivalului de Literatură „Dorel Sibii”, de la Săvârșin, a avut loc Tabăra de Literatură a Tinerilor Scriitori Căsoaia – Arad – Săvârșin 2016.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.
Local
53 de primari liberali arădeni au votat sprijin pentru Bolojan și direcția PNL în cadrul Colegiului Director Județean.
România
BIHOR. Cadavrul unei tinere a fost descoperit vineri, în jurul amiezii, pe un câmp din localitatea Parhida, comuna Tămășeu, la 25 de kilometri de Oradea.
UT Arad
UTA face presing la FCSB, doar, doar se poate mai mult decât locul 8. Abdallah, eroul arădenilor cu FK Csikszereda.
România
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Local
Anul acesta, Crucea Roşie Română marchează, pe 8 mai, 150 de ani de activitate.
Mapamond
SUA. Departamentul Apărării din SUA a anunțat vineri că a publicat un prim lot de documente până acum clasificate despre obiecte zburătoare neidentificate, sau OZN-uri, un subiect care îl fascinează chiar și pe președintele american Donald Trump, cel care a inițiat acest demers, relatează AFP.
Mapamond
Naturalistul britanic David Attenborough, care a fost timp de decenii cea mai autoritară voce din lume în chestiuni legate de natură și ale cărui documentare au fost vizionate de sute de milioane de oameni, își sărbătorește vineri cea de-a 100-a aniversare.
România
Principalul suspect în cazul fetei de 18 ani, ucisă vineri, în localitatea bihoreană Parhida, este un localnic de 39 de ani - Jozsef Zsolt Bóné, a anunțat în cursul după-amiezii Poliția Bihor, care a făcut publică fotografia bprbatului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!