Secretele culturilor de castraveţi

Castravetele (Cucumis sativus L.) face parte din familia
Cucurbitaceae, împreună cu alte legume cunoscute
(pepeni, dovleac, dovlecel etc) alcătuind grupa
legumelor bostănoase. Locul de origine al
varietăţilor cultivate este India, Birmania, Asia
– Mică. În ţara noastră, se
cultivă pe 8.000-9.000 ha, având o pondere de
cca 4% din suprafaţa totală cultivată cu
legume.

Particularităţi biologice

Sistemul radicular e slab dezvoltat, marea majoritate a
rădăcinilor fiind răspândite pe
orizontală, la adâncime de 30-35 mm.
Deşi castravetele emite numeroase
rădăcini adventive, raportul
tulpină/rădăcină, în cazul
unor varietăţi, poate ajunge 100-150/1.

Tulpina are rezistenţă mecanică
redusă, necesitând în cazul culturilor
intensive susţinerea pe spalieri. De la baza
frunzelor emite lăstari, care în procesul
tehnologic de dirijare a fructificării sunt
înlăturaţi sau ciupiţi. Florile
sunt unisexuate, existând pe aceeaşi
plantă atât flori femele cât şi
mascule.

Raportul dintre florile femele şi mascule pe
lăstarul principal, în cazul
varietăţilor clasice, este 1:20-40 şi se
reduce pe lăstarii de ordinul II şi III.
În ultimul timp, au fost realizaţi
numeroşi hibrizi ginoici, la care raportul flori
femele/mascule este 3/1 sau partenocarpici, care
formează numai flori femele şi nu
necesită polenizare.

Fructul are un conţinut ridicat în apă
(92-95%), iar dimensiunile şi greutate sunt
variabile.

Factori de vegetaţie

Castraveţii sunt plante termofile. Temperaturile
de 10-12 grade C, mai multe zile consecutiv, pot
produce blocarea absorbţiei apei (secetă
fiziologică) şi a substanţelor minerale,
determinând în final moartea plantelor.

Limitele de favorabilitate pentru temperatură sunt
cuprinse între 16 şi 35 grade C, cu un optim
în jurul valorii de 25 grade C şi o
maximă de 40 grade C.

Cerinţele speciei faţă de lumină
sunt mari, castravetele fiind plantă de zi
scurtă (12 ore), are pretenţii mai mari
în ceea ce priveşte gradul de iluminare. Cu
toate acestea, în perioadele de vară
răspunde bine la umbrire, datorită faptului
că în aceaste perioade gradul de iluminare
la amiază, în câmp,
depăşeşte frecvent 100.000 de
lucşi.

Umiditatea şi hrana

Având un sistem radicular superficial, este
foarte important să asigurăm, cât mai
constant, în sol, un plafon al apei de 80-90% din
capacitatea de câmp. În caz contrar,
fructele se usucă sau se deformează, iar la
unele varietăţi devin amare. Faţă
de umiditatea relativă a aerului, pretenţiile
sunt, de asemenea, mari (85-95%), cu toate că, la
aceste valori ridicate se creează condiţii
favorabile şi pentru declanşarea epidemmilor
de mană.

Referitor la terenuri, sunt fertile culturilor de
castraveţi terenurile profunde, cu pH uşor
acid sau neutru (5,5 – 7,0). Consumul specific de
elemente nutritive variază în funcţie
de varietatea cultivată perioada de cultură
şi locul în care se realizează cultura.

 

dr. ing. Petru Vărădie