„Aducem toți pacienții într-un spațiu adecvat, iar clădirea de la Gurahonț va fi transferătă administrației locale care și-a manifestat intenția de a realiza acolo un cămin pentru vârstnici”, anunţă CJA, în cadrul unui comunicat de presă. Ce mai spun cei de la Judeţ? Faptul că, prin această mutare, se vor realiza economii anuale de aproximativ 900.000 de lei, această sumă urmând a fi investită în Spitalul Judeţean Arad. În ceea ce priveşte personalul angajat la secţia din Gurahonţ, veştile sunt una caldă, alta rece. Oamenii nu vor rămâne fără loc de muncă. Dar, dacă doresc să îşi păstreze posturile, vor trebui să facă naveta la… Arad. „În ședința de astăzi a Consiliului Județean (n.r. miercuri, 31 mai) s-au făcut demersurile necesare aducerii la Arad a personalului de la secția din Gurahonț, pentru ca angajații să nu rămână fără loc de muncă”, spun cei de la CJA. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean, a precizat că „luăm în serios calitatea de ordonatori de credite pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Continuăm angajările, să putem asigura un serviciu medical de bună calitate. Scopul meu este ca toți arădenii care au nevoie de îngrijire medicală să se poată externa sănătoși, mulțumiți, de la Spitalul Județean. Știu că nu putem generaliza și că vor fi întotdeauna și nemulțumiri, dar noi, apropo de sănătatea publică, încercăm să tratăm cauza și să vindecăm cât mai bine sistemul sanitar arădean”.
Secţia Pneumologie de la Gurahonţ se mută la Arad
Secţia Pneumologie de la Gurahonţ se mută la Arad
Secţia externă de Pneumologie de la Gurahonţ, care aparţine de Spitalul Judeţean Arad, se închide. Toţi pacienţii vor fi mutaţi în secţia TBC din Grădişte, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad, în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!