aradon.ro Web analytics

Secusigiu creşte cu fonduri nerambursabile

Secusigiu creşte cu fonduri nerambursabile

Uzina proprie de apă a comunei Secusigiu FOTO: A.G.
Reactualizat la:
Zeci de milioane de lei, veniţi pe diferite programe de finanţare, au ajutat comuna Secusigiu să crească şi să se modernizeze.
Zeci de milioane de lei, veniţi pe diferite programe de finanţare, au ajutat comuna Secusigiu să crească şi să se modernizeze.

SECUSIGIU. Şi-a păstrat lista cu promisiunile electorale din 2016 şi, încet-încet, aproape că le-a bifat pe toate. Vorbim despre Ilie Cheşa, primarul comunei Secusigiu, cel care nu se desparte de fiţuica pe care sunt trecute obiectivele pe care şi le-a propus în 2016, înainte de câştigarea alegerilor pentru Primăria Secusigiu. „Din 14 obiective, 10 sunt deja bifate, iar câteva sunt în curs de realizare. Am şi nişte promisiuni pe care nu am reuşit să le onorez”, este sincer Ilie Cheşa.

Acesta a enumerat ceea ce şi-a propus să facă în 2016, începând cu noua grădiniţă din Secusigiu. „Am reuşit să accesăm fonduri de la Banca Europeană de Investiţii, prin Ministerul Educaţiei, şi am ridicat una dintre cele mai moderne grădiniţe din judeţul Arad. Grădiniţa are trei grupe, fiecare grupă având grupul ei sanitar. Va mai fi încălzire centrală pe peleţi, un loc de joacă în curte şi un sistem de supraveghere”, explică primarul, care a mai adăugat că valoarea lucrării a fost de aproximativ 1.100.000 de lei, fonduri nerambursabile, prin PNDL. Tot la capitolul investiţii în educaţie, Ilie Cheşa ne-a mai prezentat câteva investiţii. „Am început să modernizăm grădiniţa de la Satu Mare. Vorbim despre o reabilitare şi o modernizare totală. Acoperiş, geamuri, uşi, reabilitări interioare, dotări cu mobilier nou, toate sunt cuprinse în acest proiect. Lucrările sunt în curs de finalizare, iar, dacă anul şcolar va începe în septembrie, copiii vor intra în grădiniţă nouă. O altă grădiniţă la care am început lucrările este cea din Sânpetru German. Vorbim cam despre aceleaşi lucrări pe care le executăm şi la Satu Mare. În acest şantier, estimăm că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului”, a spus Ilie Cheşa. Lucrările de la cele două grădiniţe costă aproximativ 1,2 milioane de lei, cea mai mare parte a fondurilor fiind nerambursabile, de la Guvernul României, prin PNDL.

Grădiniţa aflată în modernizare FOTO: A.G

Şi şcolile s-au aflat în atenţia administraţiei locale din Secusigiu. „Dacă vorbim despre şcoala de la Sânpetru German, aici este vorba despre o lucrare de extindere, reabilitare şi modernizare. Întreaga clădire va fi refăcută din temelii, la standarde actuale, cu încălzire centrală şi grupuri sanitare moderne. În ceea ce priveşte extinderea, vorbim despre construirea unei noi săli de sport. Tot aici vom avea şi un teren nou de sport în curtea şcolii. Şi şcoala de la Secusigiu se află în proces de modernizare. Şi aici vorbim despre o extindere a clădirii, cu un corp care va găzdui noi săli de clasă. Va fi schimbat şi sistemul de încălzire centrală, care este foarte vechi şi care nu dă randament, cu unul nou, pe peleţi. Tot în aripa nouă vor fi create laboratoare, iar sala de sport va fi modernizată. Şcoala nu a mai fost renovată din anii ’60, vechea construcţie fiind foarte trainică şi rezistând foarte bine până în ziua de azi”, ne-a declarat primarul comunei Secusigiu. Lucrările la cele două şcoli costă nu mai puţin de 5,8 milioane de lei, majoritatea fondurilor fiind nerambursabile, prin PNDL.

Investiţii în utilităţi

Nici infrastructura nu a fost lăsată deoparte de administraţia din Secusigiu. Pe foaia cu obiectivele din 2016, Ilie Cheşa are trecute alimentarea cu apă, asfaltarea străzilor interioare şi amenajarea trotuarelor. „De departe, proiectul de introducere a reţelei de apă potabilă este cel mai important. Drept dovadă, şi valoarea lui: aproximativ patru milioane de euro. Vorbim despre introducerea de reţea nouă pe o distanţă de 45 de kilometri, în toate satele comunei, şi despre realizarea unei uzine de apă, cu propriile noastre puţuri forate. Lucrarea este finalizată în proporţie de 100 la sută. Mai trebuie doar să facem branşamentul electric, urmând ca, în secunda următoare, întreaga reţea să devină funcţională. Suntem în discuţii cu Enel pentru montarea transformatorului electric şi, în cel mai scurt timp, va curge apă la cişmele şi pe reţea”, anunţă Ilie Cheşa.

Dacă vorbim despre asfaltare, un proiect care vizează modernizarea a 15 kilometri de străzi, din toate cele patru sate ale comunei, se află în lucru chiar în aceste zile. „Noi, în satele Secusigiu, Munar, Sânpetru German şi Satu Mare, avem o reţea stradală de peste 50 de kilometri. Cu ajutorul Consiliului Judeţean şi din bugetul local, am demarat un proiect de asfaltare a 15 kilometri de străzi în toate satele, proiect care va fi finalizat în curând. În paralel, pentru viitorul apropiat, am pregătit un alt proiect pentru asfaltarea altor 15 kilometri, proiect pe care sperăm să îl începem cât mai curând”, explică primarul. Aceşti primi 15 kilometri de asfalt au costat peste 3,5 milioane de lei.

Şi tot la infrastructură pot fi trecute şi trotuarele care au fost amenajate în toate cele patru sate. „Un alt proiect, pe fonduri europene de această dată, prin AFIR, care se referă la amenajarea a 2,8 kilometri de trotuare, este câştigat deja, iar lucrările vor începe cât de curând”, a specificat Cheşa.

Tot aici poate fi inclus şi modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public, care a ajuns pe toate străzile celor patru sate. Iar ultimele extinderi au beneficiat de corpuri cu LED, economice.

Cultură şi sport

Nu au fost uitate nici căminele culturale. Cele din Secusigiu şi Satu Mare au fost reabilitate şi modernizate în totalitate. Parcurile pentru copii din Sânpetru German şi Secusigiu au fost amenajate, urmând ca acest lucru să se întâmple şi în Satu Mare şi Munar. Terenurile de sport şi vestiarele din Munar, Sânpetru German şi Secusigiu au fost, de asemenea, modernizate. „A fost cumpărat inclusiv un tractor pentru tuns iarba de pe terenurile de fotbal, care este folosit la toate cele trei baze sportive”, spune primarul.

Nu sunt bifate

Ilie Cheşa are câteva lucruri pe foaia lui care nu au fost încă bifate. Unul dintre ele se referă la reţeaua de canalizare. „Am aderat la ADI Apă-Canal şi am reuşit să fim prinşi în master planul de dezvoltare judeţean. În prezent, se lucrează la proiectul reţelei de canalizare şi sperăm ca, în curând, acest proiect să fie pus în aplicare şi în comuna noastră, cu ajutorul fondurilor europene”, spune primarul.

Tot în lucru este şi realizarea unui nou cămin cultural la Sânpetru German. „Nu am vorbit prea mult despre realizarea acestui cămin până nu am avut certitudinea că se va face. Acum putem spune că am aflat că proiectul nostru a primit aprobarea de finanţare de la CNI, fiind vorba de fonduri nerambursabile”, explică Ilie Cheşa.

O altă supărare a primarului o reprezintă cadastrarea comunei, care nu a fost finalizată. „Aici nu depinde de noi, ci de ANCPI. Cei de la Bucureşti au organizat licitaţia şi au implementat proiectul, eu luptându-mă doar să beneficiem de această cadastrare gratuită. Totuşi, am o speranţă că în viitor vom reuşi să finalizăm acest proiect complicat”, spune primarul.

În sfârşit, ultima supărare a lui Ilie Cheşa se referă la capelele din cimitire. „Comuna Secusigiu are 11 cimitire. Prima piedică în realizarea capelelor a fost reprezentată de faptul că o parte dintre cimitire nu au fost întabulate. Aşadar, aveam bani, dar nu puteam investi fără actele CF. Ulterior, am transferat banii către asfaltări şi cofinanţări la modernizarea şcolilor şi grădiniţelor. Urmează ca, în viitor, să găsim resursele necesare pentru a realiza şi capelele”, este de părere Ilie Cheşa. JA-P.E.

 

7 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Secu says:

    Ești un om care face ceva doar la alegeri…..secusigiu nu te mai vrea!!!

  2. Stefan Simon says:

    Nu vorbi in numele tuturor Pesedistule

  3. traiasca homo sapiens says:

    11 cimitire?? ce faceti cu atatea??? fiecare strada isi are cimitirul ei, nu? :))

  4. Secusigiu says:

    Multă minciuna gogonata.

  5. Dede says:

    De 12 ani acelaș primar care nu face nimi,doar cand vin alegerile.Dupa votari dacă ai nevoie de ceva si il suni “Nu te cunosc,nu te pot ajuta” si închide.De 12 ani acelaș primar,dar abea în acest an s-au asfaltat 3-4 drumuri în fiecare sat,doar cele care se vad de la sosea,restul sunt tot la fel ca acum 12 ani.Toata lumea spune că s-a săturat dar cand vin alegerile,este votat si iasa primar,ne meritam soarta pentru ca stim sa alegem doar incompetenți.

    • GSD19 says:

      A avut timp suficient sa faca multe pentru comună, dar degeaba. Urmatorul la rând! Nu ca o fi altul mai bun ,dar măcar să nu-l mai stim pe Chesa la primărie. Un proiect îndrăzneț si binevenit ar fi racordarea comunei la gaz . Dacă se vrea , se poate!

  6. Me says:

    Asta e normalitatea: sa zugravesti gradinitele si scolile si sa tunzi iarba la terenul de fotbal.

  7. ARADON Sport local

    Performanțe ale sportului arădean în luna august
    Sportul arădean suferă din cauza pandemiei de COVID-19. Dacă fotbalul și unele competiții s-au putut relua în condiții stricte, este o listă lungă de întreceri importante anulate din cauza restricțiilor. Sporturile de sală nu știu sigur când vor avea liber. Continuăm incursiunea prin istoria ultimilor 30 de ani din sportul arădean, cu performanțe realizate în luna august.

    Local

    Candidatura lui Farcaşiu, anulată de instanţă
    „Veşnicul” primar al Târnovei, împiedicat de instanţă să mai candideze pentru fotoliul de primar. 4

    Local

    20 de sirieni, irakieni și algerieni, prinși de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Vărșand
    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere ale Frontierei Nădlac II, Vărșand și Nădlac I au descoperit, atât în punctul de frontieră, cât şi în zona de competenţă, 20 de cetăţeni din Siria, Irak şi Algeria, care au folosit diferite mijloace pentru a încerca să treacă ilegal frontiera în Ungaria. 3

    Local

    Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la Spitalul Judeţean
    Un control al Curţii de Conturi arată că, pe perioada pandemiei, în Spitalul Judeţean s-au cheltuit bani pe lângă lege. 6

    Local

    Două ore pe săptămână pentru cazier, la Sebiș
    În vederea prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars Cov 2, la nivelul Poliției Orașului Sebiș se modifică programul ghișeului de eliberare a certificatelor de cazier judiciar și a certificatelor de integritate comportamentală pentru perioada 17.08 – 28.08.2020.

    Local

    Ventilator de ultimă generaţie, de la Crucea Roşie, pentru spitalul COVID din Arad
    Valoarea echipamentului medical este de peste 214.000 de lei. Aparatul e funcţional începând de vineri, 14 august 2020. 7

    Local

    Amenzi „grele” pentru deșeuri pe domeniul public
    Sesizările primite de la cetățeni i-au scos în stradă pe polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului, care au aplicat amenzi în valoare de 4500 de lei pentru constatarea abandonului de deșeuri și materiale de construcții pe domeniul public. 3

    Local

    Jandarmii arădeni, în misiune la biserici și mănăstiri
    Efectivele de jandarmi vor avea în vedere ca toți participanții să poarte mască și să respecte distanțarea fizică, pe timpul procesiunilor religioase prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului 2

    Local

    1.400 de cazuri de Covid-19, la Arad, de la începutul pandemiei
    Județul Arad a ajuns la un total de 1.400 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, confirmate de la începutul pandemiei până în prezent.

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.