aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Semaforizarea de pe Maniu, în CLM

Semaforizarea de pe Maniu, în CLM

la 13 September 2019 07:09
16 Comentarii

Semaforizarea de pe Maniu, în CLM

13 September 2019 07:09
Aleşii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea intersecţiei cu strada Ioan Alexandru.
Scris de Diana Dutu - Aleşii locali au aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea intersecţiei cu strada Ioan Alexandru.

Trimite articolul

X

ARAD. Dacă în urmă cu aproape un an (la începutul lunii noiembrie 2018, mai exact) vă anunţam că s-a făcut primul pas pentru semaforizarea intersecţiei dintre Calea Iuliu Maniu şi strada Ioan Alexandru, acum vă informăm că se face cel de al doilea pas. Atunci era vorba despre demararea licitaţiei pentru întocmirea studiului de fezabilitate „Amenajare intersecţie Calea Iuliu Maniu-strada Ioan Alexandru”, acum a fost vorba de aprobarea, în Consiliul Local Municipal, a studiului de fezabilitate realizat de câştigătorul licitaţiei. „Odată aprobat studiul de fezabilitate, se poate trece la demararea procedurii pentru proiectare şi execuţie. Lucrările vor putea începe după obţinerea tuturor avizelor necesare în vedere autorizării construcţiei, însă nu mai devreme de primăvara anului viitor” – a precizat, la solicitarea Jurnal arădean/ Aradon, Ralu Cotrău, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

Potrivit studiului de fezabilitate, investiţia se ridică la 408.979,70 lei (cu TVA), urmând a se realiza în trei luni.

Pentru siguranţa pietonilor

„În această intersecție cu patru brațe, desfășurarea traficului se face cu dificultate datorită importantelor volume de trafic la orele de vârf. Intersecția este una dublu T, în care două ramuri aparțin Bulevardului I. Maniu – stradă categoria I, celelalte 2 ramuri aparțin străzii I. Alexandru – stradă categoria a III-a cu circulația permisă în dublu sens dar care este împărțită în două segmente interdependente de bulevard; în plus, Bulevardul Iuliu Maniu este dotat cu linii de tramvai pentru transportul public pe platforma proprie. Cea mai mare problemă identificată la această intersecție se referă la traversarea în condiții de siguranță a bulevardului de către pietoni. Modul în care se desfășoară circulația în zona studiată nu satisface nevoile de siguranță și confort ale pietonilor, nici ale conducătorilor auto. În vederea creșterii fluenței, siguranței circulației și confortului participanților la trafic se propune dirijarea prin semaforizarea semnalizării orizontală și verticală corespunzătoare” – se arată într-un document al Primăriei.

Semafoare şi rampă de acces

Potrivit proiectantului investiţiei „Amenajare intersecţie Calea Iuliu Maniu-strada Ioan Alexandru”, se recomandă: *păstrarea elementelor geometrice actuale ale celor patru ramuri ale intersecţiei; *realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi în partea de nord a intersecţiei, în zona Liceului Naţional de Informatică; rampa va avea lungimea de 7,02 metri, lăţimea de 1,50 metri iar diferenţa de nivel între intrarea şi ieşirea de pe rampă va fi de 66 centimetri; se vor amenaja două zone cu suprafaţe de avertizare tactilo-vizuală la intrarea şi ieşirea de pe rampă; *refacerea treptelor pietonale existente prin demolare şi reconstruire din beton armat; *refacerea şi completarea semnalizării verticale şi orizontale; *mobilarea tuturor ramurilor intersecţiilor cu semafoare montate pe stâlpi”.

Practic, 3,5 ore de semaforizare

„Având în vedere numărul foarte mic al deplasărilor la dreapta în comparaţie cu volumul de trafic pe direcţia înainte, am propus ca pentru toate mişcările la dreapta să nu se aloce timp de verde special, aceste deplasări făcându-se în regim de mişcare permisă (verde intermitent) fără prioritate” – arată proiectantul.

Varianta recomandată în studiul de fezabilitate propune „timpi predefiniţi pentru intervalele orare 7.15-8.15 şi 11.45-14.15 – perioadă în care distribuţia timpilor de semaforizare se face automat în planuri de semaforizare şi distribuiţi conform datelor procesate prin funcţia de microreglare într-un ciclu de 89 de secunde. În restul zilei s-a proiectat o fază care are verde permanent la vehicule, iar verdele pentru pietoni este la cerere, cu o perioadă de aşteptare de la momentul confirmării comenzii. Şi acest plan de semaforizare are un ciclu de semaforizare de 89 de secunde.”

Propunere nerecomandată

O altă posibilitate de amenajare a intersecţiei – luată în calcul, dar nerecomandată de proiectant – presupune deschiderea circulaţiei auto peste linia de tramvai în dreptul străzii Ioan Alexandru, prin amenajarea corespunzătoare a trecerii la nivel. Principalul dezavantaj al acestei variante îl constituie costurile: 1.034.247,80 lei (cu TVA) – mai mult decât dublu faţă de cealaltă variantă.

Viteză excesivă, accidente, morţi

Primăria a decis să facă demersuri pentru semaforizarea intersecţiei dintre Calea Iuliu Maniu şi strada Ioan Alexandru în urma a două accidente mortale care au avut loc în zonă. Doi pietoni au decedat, anul trecut, după ce au fost loviţi de maşină în timp ce traversau strada pe zebră. Însă numărul accidentelor – mai grave sau mai puţin grave – care au loc aici este mai mare. Principala cauză a producerii acestora o constituie viteza excesivă cu care se circulă pe ambele sensuri de mers. Sunt extrem de puţini şoferii care conduc regulamentar. Asta în ciuda benzilor rezonatoare executate pe carosabil care, teoretic, ar trebui să-i facă să reducă viteza. Sperăm ca viitoarele semafoare ce vor fi montate aici să fie mai convingătoare… Şi, între timp, poate n-ar strica o prezenţă mai vizibilă a poliţiştilor rutieri prin zonă.

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Iuliu Maniu ,
semafor
16 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Paul says:
    September 13, 2019 at 7:52 am

    Foarte bine. Trecerea aia e extrem de periculoasa

    Reply
  2. Arhitectul says:
    September 13, 2019 at 8:57 am

    Mai presus de costuri ar trebui sa fie sicuranta cetatenilor si fluidizarea traficului. Așa ca le propun alesilor sa faca legatua peste liniile de tramvai a strazii I.Alexandru pt a fluidiza traficul. Multi parinti care isi duc copii la școală din Micalaca ar intoarce acolo si nu ar mai fi asa aglomerata podgoria si cei care vin din podgoria la fel ca tot nu au voie sa intoarca la polivalentă. Așa ca daca tot faceti un lucru faceti l calumea de la inceput.

    Reply
  3. gogu says:
    September 13, 2019 at 10:50 am

    Puneti si camere de luat vederi in toate intersectiile ca in strainatate!!!!

    Reply
  4. Alin says:
    September 13, 2019 at 2:44 pm

    Ma bucur sa vad ca acesta intersectie deosebit de periculoasa va fi semaforizata. Multumim tinerilor din ALDE care au strans semnaturi in soare si au inaintat cererea catre Primarie! Bravo!

    Reply
  5. ParereaMea says:
    September 14, 2019 at 1:04 am

    Oare de ce nu se fac supra/subtraversari? de ce sa ingreunezi si asa un trafi haotic si vai de capul lui?
    cat e de greu sa construiesti ceva in satul asta cu gandul la viitor, nu doar de la mana la gura?

    Reply
  6. Romanilor says:
    September 14, 2019 at 10:13 am

    De ce nu functioneaza semafoarele si pe Romanilor ?Macar la intersectia cu str Haiducilor de unde ies copiii de la gradiniță impreună cu mamele lor? E un adevarat risc sa traversezi ca pieton Cl Romanilor pe toate trecererile de pietoni de acolo. se circula cu viteze mari Sa nu mai zic ca linia mediana continua este ignorata de majoritatea soferilor ce intorc fiecare pe unde vor chiar si pe ”zebre”
    de ce nu vine politia rutiera cu radare pe Romanilor? ALOOO IPJ ! se aude ? Sau asteptati cumva sa aiba loc vreun accident grav sau mortal ? tamponari sunt in zonă mereu dar se
    ”rezolva amiabil” repede sa nu vina politia ……..

    Reply
  7. roman says:
    September 14, 2019 at 10:19 am

    Pt ce s-au plantat semafoarele in tot orasul daca sunt doar de decor? Motivarea cu fluidizarea e o aiureala Se poate circula f bine daca semafoatele sunt SINCRONIZATE si toti soferii rerspecta viteza legala
    De ce in Germania Austria etc semafoarele sunt in functiune in toate orasele si in centru si in cartiere si chiar in localitati rurale mici. De ce acolo se poate ? La noi se pare ca NU SE VREA Poate ca nu suntem in UE ? Conteaza la unii doar graba si viteza de deplasare ………Traim in Romania , wow !

    Reply
  8. Arădean says:
    September 14, 2019 at 1:22 pm

    Puneți semafoare din 50 în 50 de metrii!
    Oare pietonii nu trebuie sa se asigure când traversează strada?
    Nu se asigură, traversează pt ca au prioritate, dar nu țin cont de viteza mașinilor și traversează ca boii, sa nu spun de travesrarile unde sunt doua benzi pe sens. Pietonii au prioritate, dar trebuie sa se asigure și sa traverseze doar după ce mașina staționează!

    Reply
  9. AR-12-ZWP says:
    September 14, 2019 at 2:52 pm

    Daca tot vorbiti de semaforizare si treceri de pietoni
    Azi la 14,30 pe Calea Romanilor in statia Traian a trecut un autoturism argintiu AR-12-ZWP venind dinspre pod cu viteză mare de era sa spulbere pietonii de pe zebra ce coborasera din tramvai O parte au facut pasi inapoi altii au fugit spre trotuar sa nu fie spulberati de acest sofer ,.Si? face cineva ordine in traficul aradean sau ba? Eu cred ca nu avem politie rutiera in Arad!

    Reply
  10. zoli says:
    September 15, 2019 at 9:10 am

    daca tot se pune semafor ar fi bine sa va ganditi sa faceti si trecere de masini pentru cei din gradiste care vor sa mearga spre micalaca

    Reply
  11. bebe says:
    September 20, 2019 at 11:54 am

    Cine va LUA licitația ?!?!?!?!?oare cine are firmă de semaforizare ……..??????????????????

    Reply
  12. Cele mai citite știri

    1
    Din 16 august, acciza la motorină va fi redusă temporar, cu 20%
    2
    Pîslaru: 369 de persoane vulnerabile din 14 județe, găzduite de persoane fizice, figurau în evidențele ANPIS
    3
    Călin Georgescu, reținut de procurori DIICOT
    4
    COMUNICAT DE PRESĂ
    5
    Radu Miruță: Peste 100 de drone, descoperite de radare în proximitatea spațiului aerian românesc în ultimele 96 de ore
    6
    Facturile la energie ar putea crește cu 10-15% dacă criza se prelungește. Avertismentul Ministerului Energiei
    7
    Ministrul Apărării: România trebuie să facă tot ceea ce trebuie ca pacea să nu fie pusă la încercare
    8
    Incendiu stins de jandarmi, lângă Serviciul de Ambulanță
    9
    Atac major cu drone al Ucrainei asupra capitalei ruse, în timp ce Moscova a atacat Kievul cu o rachetă balistică
    10
    Şoimii Şimand şi-a aflat adversarii

    România

    Călin Georgescu, reținut de procurori DIICOT
    Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

    România

    Anchetatorii au găsit o legitimație „diplomatică” suspectă, găsită în casa lui Georgescu
    O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

    România

    Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
    Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.

    UT Arad

    Utistele, doar egal cu Corvinul
    ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.

    ARADON Sport local

    Fântânele şi Buteni conduc seriile în Liga 5
    ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).

    Local

    Delegație din Arad, vizită oficială în Verona
    La inițiativa Consiliului Județean Arad, o delegație din județul nostru a efectuat o vizită oficială în Verona. 1

    Local

    Punct final pe un proiect de 17 milioane de lei
    Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective. 1

    Local

    Atenție la instalațiile de gaz
    Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.

    România

    BPN al PSD a decis să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan
    3
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.