„Conform legislaţiei în vigoare, sediile a două partide care fuzionează trec la noul partid. Sunt nişte discuţii organizatorice preliminare pe această temă, nu am nicio îndoială că vom cădea de acord, dar biroul meu parlamentar vreau să rămână acolo unde este, în sediul PNL. Mă leagă 17 ani de viaţă de acest sediu.Probabil, aici îşi vor avea sediile organizaţiile specifice, tineret, pensionari, femei etc. În rest, sunt sigur că fuziunea pe plan local realizată la Arad va fi, din nou, model pentru celelalte organizaţii judeţene, cu mult înainte de termenul fixat de către conducerea centrală”, a declarat senatorul Ioan (Neluţu) Cristina, în timp ce, acasă, la Chişlaca, aranja globurile din pomul de Crăciun, deranjate de către o pisică. Nu neagră, portocalie cu dungi pe coadă !
Senatorul Nelutu Cristina nu vrea la Palat
ARAD. Chiar dacă acum face parte din „noul PNL”, senatorul Ioan Cristina, Neluţu, cum îi spun cunoscuţii, nu este de acord cu mutarea sediului PNL în Palatul Cenad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
Local
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
Local
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
România
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
ARADON Sport local
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!