Decretul Preşedintelui consfinţeşte votul dat în urmă cu circa trei săptămâni în Parlamentul României. Demersurile pentru obţinerea acestei distincţii au fost făcute în urmă cu mai mulţi ani de către primarul comunei, Simion Incicău, în urma unei întâlniri cu Traian Băsescu, care i-a promis sprijin. La solicitarea lui Incicău, deputaţii PDL de Arad au iniţiat proiectul de lege, care, însă, mai ales după schimbarea Guvernului PDL, a stat destul de mult prin sertare. A fost scos din nou la iveală, după ce Simion Incicău a făcut demersuri la toţi noii parlamentari arădeni, indiferent de culoarea politică, iar aceştia, îndeosebi Claudia Boghicevici, s-au dovedit destul de insitenţi pentru repunerea pe tapet a iniţiativei. Motivaţia acordării titlului este recunoaşterea meritelor locuitorilor comunei care au luptat în rebeliunea din 1949, când populaţia s-a revoltat din cauza creşterii cotelor. Rebeliunea a rămas un reper istoric pentru şepreuşeni, fiind comemorată şi prin ridicare unei troiţe, tot în mandatul actualului primar.
Sepreusul are patalama si de la Basescu
ARAD. Marţi, Preşedintele Traian Băsescu a semnat Decretul de numire a Comunei Şepreuş „Localitate martir a luptei anticomuniste”, se arată într-un Comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!