„De cinci ani auzim vorbe goale dinspre PSD despre cele două pasaje: că sunt bani alocaţi, că mai e un pic şi sunt gata, dar anii trec şi la pasaje nu se lucrează. Este foarte bine că la Arad a venit ministrul Transporturilor, să vadă cu ochii lui cum este blocat traficul din cauza incompetenţei guvernanţilor. Cred, totuşi, că arădenii aşteaptă rezultate concrete, nu alte vorbe goale. Despre pasaje au mai vorbit la Arad şi miniştri ai PSD, şi prim-miniştri ai PSD şi tot nu s-au rezolvat problemele. Pentru continuarea lucrărilor s-au mai demarat o dată licitaţii, şi tot degeaba. Deocamdată, problemele par chiar mai complicate. În ceea ce priveşte pasajul de la CET, exista varianta ca CNADNR să finalizeze lucrările în regie proprie. Asta ar fi însemnat că se putea lucra chiar de anul acesta. Din păcate, varianta a fost abandonată şi s-au pornit din nou procedurile, foarte îndelungate, pentru o nouă licitaţie. Mai trece un an, mai vine un ministru, se mai fac promisiuni. De promisiuni, nu ducem lipsă: PSD a promis şi finalizarea autostrăzii Nădlac – Sibiu până în 2016 şi suntem departe de o promisiune onorată.Domnului ministru îi spunem spor la lucru, să lucreze repede şi bine, că PSD are restanţe mari faţă de arădeni. Parlamentarilor PSD le transmit pe limba lor că a trecut un cincinal fără pasaje, să nu mai treacă încă unul, că are şi incompetenţa limitele ei. Le solicit celor de la PSD Arad să nu se laude cu vizita ministrului Cuc, ci să respecte ceea ce a spus actualul ministru Fifor, că niciun politician nu mai are dreptul să vorbească despre pasaje decât în momentul în care utilajele lucrează la ele ”, a declarat liderul organizaţiei municipale PNL, Sergiu Bîlcea.
Sergiu Bîlcea (PNL): „PSD, un cincinal de vorbe goale despre pasaje!”
Sergiu Bîlcea (PNL): „PSD, un cincinal de vorbe goale despre pasaje!”
Pasajele de pe centura Aradului sunt expresia neputinţei PSD de a rezolva problemele Aradului, spune Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al CJA.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Totodată, a fost depusă și lista candidaților PSD Arad la Consiliul Local Municipal.
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!
Local
BRAŞOV. Trei elevi seminarişti arădeni au reprezentat judeţul la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din cuprinsul Patriarhiei Române, recent desfăşurată în Cheile Grădiștei, Brașov.
ARADON Sport local
ARAD. Runda cu numărul 5 din play-outul Ligii 3 la fotbal a programat alte două derby-uri arădene cu implicaţii în partea inferioară a clasamentului. Pe lângă eşecul celor de la ACB Ineu, scor 2-3, în deplasarea de la Periam.
România
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!