Un bărbat în vârstă de 58 de ani a ajuns pe mâna poliţiştilor în urma unui scandal, soldat cu rănirea gravă a concubinei sale. Bărbatul se afla în stare avansată de ebrietate când a izbucnit scandalul în casa de pe strada Tismana din cartierul Grădişte în care locuia concubina lui, o femeie în vârstă de 65 de ani. Potrivit IPJ Arad, cercetările au arătat faptul că bărbatul a lovit-o pe concubină în cap cu un obiect contondent. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Arad cu traumatism cranian, însă odată ajunsă aici, cadrele medicale au decis transferarea pacientei către Spitalul Judeţean Timişoara. Vineri dimineaţa, bărbatul a fost audiat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările care au condus la rănirea femeii. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, se va efectua şi încadrarea juridică a faptei.
Şi-a băgat concubina în spital
ARAD. Şi-a băgat concubina în spital după ce a lovit-o în cap. S-a întâmplat joi seara, în jurul orei 18.00, într-o casă de pe strada Tismana, din cartierul Grădişte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Patru bărbați care au urcat la volan după ce au consumat alcool au fost depistați de polițiști în trafic.
Local
SÂNTANA. Polițiștii orașului Sântana au reținut doi bărbați, aceștia fiind acuzați de săvârșirea de infracțiuni rutiere.
UT Arad
Liga Profesionistă de Fotbal și reprezentanții deținătorilor drepturilor TV au anunțat programul ultimei etape, a XV-a, din turul sezonului regulat din Superliga.
Mapamond
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua.
2
Mapamond
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 25-10-2026 sunt următoarele:
Local
PÂNCOTA. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din cadrul Poliției Orașului Pâncota, au desfășurat o activitate informativ-preventivă în piața din orașul Pâncota, județul Arad.
1
Local
ARAD. Două persoane au fost bătute într-un parc din Vlaicu, după ce au refuzat să le ofere țigări unor necunoscuți. După ce i-au „pedepsit” pe cei care nu au vrut să își împartă țigările cu ei, agresorii, doi adolescenți de 17 ani, au dispărut.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!